Penultimul spectacol de opera la care am avut bilete în stagiunea Royal Oprea House 2023/2024 si preluat live la cinematograf, a fost pe 26 aprilie - "Madama Butterfly" (sorry, abia acum am gasit timp sa povestesc despre minunatul spectacol). 
Mi-am dorit foarte mult sa vad aceasta versiune, pentru ca în urma cu mai multi ani, am mai vazut opera pe scena din Berlin si este bine stiut faptul ca emotiile pe care le poate transmite un spectacol depind de mai multi factori; atunci, în Berlin au fost mult prea multe alte noutati si experiente, ne-legate de muzica. Acum am fost doar eu, sotul meu si povestea delicatei Cio-Cio San.
Opera în trei acte, este compusă de Giacomo Puccini pe un libret de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa (bazat pe o povestire de John Luther Long și o piesă de David Belasco). Premiera operei a avut loc la Scala din Milano, pe data de 17 februarie 1904.
Acțiunea are loc la începutul secolului al XX-lea în Japonia, lângă portul Nagasaki. Cio-Cio-San („chō-chō” este cuvântul japonez pentru „fluture”) sau „Madama Butterfly” a fost interpretata de soprana Asmik Grigorian, o artista cu multa experienta de scena si apreciata cu numeroase premii internationale - printre care si "Interpreta anului: Opus Klasik 2023". Rolul Madama Butterfly este un rol greu, ce presupune atât note muzicale printre cele mai puternice din registrul vocal al unei soprane, cât si capacitatea de a schimba starea de spriritsi de a exprima sentimente foarte diferite. Compozitia lui Puccini s-a bazat pe melodii populare japoneze și fiecare arie este impregnată de o emoție distinctă. În actul I, Cio-Cio-San își exprimă fericirea strălucitoare - în „Ancora un passo” (Un pas în plus). În Actul II, stabilit trei ani mai târziu, bucuria lui Cio-Cio-San este înlocuită cu dor; în aria „Un bel dì vedremo” (O zi frumoasă), ea tânjește după ziua în care soțul ei se va întoarce la ea... o zi care nu va veni niciodată. Iar în ultimul act, aria "Addio, fiorito asil" (Adio, sanctuar plin de flori) exprima umilirea si disperarea unei mame sfâsiata de despartire.
Povestea din opera este una tipica "cuceritorilor" americani; pentru cine nu stie, asa pe scurt: un locotenent din marina S.U.A. pe nume Benjamin Franklin Pinkerton (interpretat de tenorul Joshua Guerrero), stationat în Nagasaki pentru o perioada limitata, profita de o "portita de scapare" din legea japoneza care îi permite sa se casatoreasca fara acte legale. Tânara Cio-Cio-San, la doar 15 ani, lipsita de mijloace materiale, doreste sa lase în urmă viața de gheișă si sa se casatoreasca. Conform traditiilor, barbatul care plateste cel mai mult poate profita de virginitatea tinerei fete. Ofiterul plin de bani, îi câștiga încrederea, închiriaza un apartament si îi creeaza iluzia de stabilitate. Are loc asa zisa cununie si cei doi se îndragostesc total. Duetul pasionat „Viene la sera… vogliatemi bene” (Iubește-mă,te rog), în care Cio-Cio San și Pinkerton (tenor), își declară cu entuziasm dragostea unul față de celălalt. Ea absolut devotata, el... fericit ca a trait aceasta experienta, pregatit sa plece în alta misiune, în alt port, în alta tara!
Primul act este dealtfel singurul în care participa mai multe personaje. Orchestra Operei Casei Regale, sub bagheta dirijorului german Kevin John Edusei, a executat un acompaniament de înalta clasa. Muzica este colorata de mai multe voci: nakodo/ pețitorul (tenor), Yamadori - unchiul lui Cio-Cio-San (bas), Comisarul Imperial (bariton), Ofițerul de stare civilă (bariton), mama lui Cio-Cio-San (mezzo-soprană), mătușa lui Cio-Cio-San (soprană,) o verișoară (soprană), rudele, prietenele și prietenii lui Cio-Cio-San. Decorurile sunt simple, precum viata lui Cio-Cio-San.
Actul II, o prezinta pe Cio Cio San fidela, asteptându-si sotul, fara sa aiba cea mai slaba banuiala ca de fapt, a fost parasita de multi ani. Locotenentul i-a lasat la plecare o suma oarecare de bani pentru cheltuielile casnice si a platit chiria apartamentului în avans. Fara nicio remuscare, si-a vazut de viata lui, fara sa clarifice situatia lui Cio Cio San. Aceasta a constatat imediat dupa plecarea ofiterului, ca este însarcinata. Suzuki, camerista (mezzo-soprană), încearca sa îi deschida ochii, însa Cio Cio San nu accepta ideea de abandon.
Consulul S.U.A. în Nagasaki (bariton), pe nume Goro, este miscat de situatia tinerei mame si o ajuta finaciar, lasând sa se creada ca banii sunt trimisi de Pinkerton. Paralel, acesta scrie scrisori de mustrare catre ofiter si îl obliga sa vina sa-si cunoasca fiul. Dealtfel, în oras începe sa se vorbeasca despre frumoasa Cio Cio San, abandonata si cu copil. Un prinț (tenor), batrân si vaduv, începe sa îi faca curte, însa Cio Cio San îl respinge, considerâdu-se "femeie maritata".
Actul II se încheie cu salve de tun care anunta intrarea în port a unui vapor american. Cio Cio San se ita cu binoclul si constata ca vaporul este cel al iubitului ei sot. Exuberanta, încee sa decoreze casa si sa o parfumeze cu toate florile din gradina, se aranjeaza si se îmbraca cum se poate mai frumos si fericita, se aseaza pe terasa, în asteptarea sotului.
Actul III începe în zori de zi, când Cio Cio San, obosita dupa o noapte de asteptare, este trimisa de servitoare sa doarma un pic. Promite sa o trezeasca imediat ce va sosi sotul.
Pinkerton - locotenentul, este un tip superficial care nu vrea complicatii. "Acasa" la el, în tara lui, s-a casatorit dupa legile americane si acum, lipsit de curaj și de sentimentul onoarei, o trimite pe actuala sotie sa trateze cu Cio Cio San, sa preia custodia copilului. Se mai poate adauga ca este egoist și arogant.
Kate, soția acestuia (soprană), vorbeste cu servitoarea si o roaga sa trateze situatia cum stie mai bine.
Cio Cio San se trezeste si realizeaza ca se întâmpla ceva foarte grav. Sentimentul de disperare o cuprinde tot mai puternic si când afla adevarul, hotareste ca umilinta la care este supusa nu-i mai permite sa traiasaca. Îsi ia ramas bun de la fiul ei, îl încredinteaza servitoarei si în timp ce aceasta duce copilul la Kate, Cio Cio San dezonorata, îsi ia viata cu un pumnal.
Trebuie să fii de acord, nu poti sa nu urăști finalul operei Madama Butterfly!!! Este dureros, povestea te face să-l detești pe Pinkerton cu toată ființa! Poate ca acestea sunt sentimentele pe care creatorii au dorit sa le provoace. Madama Butterfly nu este o poveste menită să te facă să pleci cu speranță. Vrea să te rănească și să te facă să reflectezi asupra faptului că pentru unii oameni, nedreptățile nu sunt niciodată remediate. Vindecarea nu are loc niciodată. Daca ai ales sa vezi aceasta opera, ai devenit martorul acestei tragedii. Esti incapabil să repari ceva, incapabil sa intervii. Ideea este ca poate te duci acasă puțin mai înțelept, cu puțin mai multă compasiune în inimă și o simpatie mai profundă pentru cei mai puțin norocoși... Pentru ca de fapt, toate personajele din "Madama Butterfly" sufera. Cho Cho San este un „ideal” și Pinkerton (un nume detestat în America la acea vreme) un arhetip.
Interpretată pentru prima dată în Italia în 1904, opera este una dintre cele mai populare din lume. Japonezii au exprimat o serie de critici cu privire la punerea în scenă a operei: costumele asemănătoare kimonoului ar fi fost extravagante si ar fi ignorat tradiția japoneză, gesturile artistilor ar fi fost exagerate si ar fi exprimat lucruri pe care japonezii le-ar face...etc,etc. De când opera a fost interpretată pentru prima dată în versiunea regizoarei Tamiya Kuriyama pe scenă la Noul Teatru Național din Tokyo (în anul 2005), opera a corectat unele dintre greșelile culturale ale piesei - satisfacând cererile publicului japonez.
Ca de obicei, la spectacol am fost întâmpinati cu Prosecco si sucuri de fructe iar la pauze, ne-au fost servite Canapé.
La iesire, luna stralucea pe cer. Am "zburat" pâna acasa si Leo ne-acertat ca de obicei ca l-am lasat singur atâta timp! (190 minute).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu