Articole

Calendar Ortodox 25 iunie 2023

Calendar Ortodox 25 iunie 2023:

- Sf. Cuv. Mc. Fevronia;

- Sf. Mc. Orentie și frații săi;

- Sf. Mc. Livia;

- Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții) Ap. Romani 5, 1-10 Ev. Matei 6, 22-33 glas 2, voscr. 3
- (Dezlegare la pește)

 

Fevronia din Nisibe

Sf. Cuv. Mc. Fevronia din Nisibe (secolul al III-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Mc. Fevronia din Nisibe (secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta cuvioasă Fevronia din Nisibe este o fecioară muceniță din Nisibe care a mucenicit la în timpul uneia din persecuțiile împotriva creștinilor din timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305). Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 25 iunie.

Această fericită și preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, și cu cuviință petrecându-și viața sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perșilor și ale romanilor, în cetatea numită Nisibe, care se mai numește și Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în data de 25 inie Biserica Ortodoxă pomeneşte pe Sf. Mc. Orentie și frații săi şi Sf. Mc. Livia.

 

Duminica a 3-a după Rusalii – Despre grijile vieții

Extras din predica la Duminica a 3-a după Rusalii din 2012 a Patriarhului Daniel:

În Evanghelia acestei Duminici, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că trebuie să dăm prioritate sau întâietate vieții spirituale și libertății noastre sufletești pentru a nu fi înrobiți de grijile pentru bunurile materiale.

Cum înțelegem noi această libertate la care ne îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos și cum o putem dobândi?

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Fevronia din Nisibe (secolul al III-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Fevronia din Nisibe

Sfânta cuvioasă Fevronia din Nisibe este o fecioară muceniță din Nisibe care a mucenicit la în timpul uneia din persecuțiile împotriva creștinilor din timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305). Prăznuirea ei în Biserica Ortodoxă se face la 25 iunie.

Sf. Cuv. Mc. Fevronia din Nisibe (secolul al III-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Mc. Fevronia din Nisibe (secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața și pătimirea

Această fericită și preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, și cu cuviință petrecându-și viața sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perșilor și ale romanilor, în cetatea numită Nisibe, care se mai numește și Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie.

Și a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoința sihăstriei și la înțelepciune cât și la citirea dumnezeieștilor Scripturi. Și egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Dioclețian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creștinii; pentru aceasta celelalte călugărițe au ieșit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă și neputând să fugă, zăcea în pat, și ședea lângă dânsa Vriena și alta ce se chema Ieria Singlitica.

Deci venind ostașii lui Selin, au spart porțile cu topoarele, și intrând înăuntru, îndată scoțând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândețe spre crestini, n-a lăsat să o taie.

După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena și Ieria și Tomaida, întărind-o în credință și învățând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credința lui Hristos, îndemnând-o ca să-și aducă aminte de surorile Livia și Leonida și de Evtropia.

Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: “Nu fugi, fiică”, ea și-a pus mâinile înapoi, și și-a plecat grumazul la chinuitori, și a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învățat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând și tânguindu-se și temându-se pentru necunoașterea sfârșitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa.

Iar Tomaida și Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Și dacă au dus-o, întâi a stat de față înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul și credința ei; deci mucenița în loc de toate a zis cum că este creștină.

Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri și cu momeli ca să o întoarcă din credința ce avea către Hristos, și neputând, a poruncit să o întindă de patru părți, și o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii.

Deci de răni și de focul ce o ardea, și a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia și curgeau pe pământ. După aceea a poruncit de au spânzurat-o și au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, și i-au dezrădăcinat dinții; apoi i-au tăiat sânii amândoi, și i-au pus foc peste tăieturi.

Pe urma i-au tăiat mâinile și picioarele, și în sfârșit i-au tăiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credincioșii moaștele sfintei, și le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ținându-le slujitorii împreună cu dânsul; și le-au pus la loc toate mădularele punându-i și dinții pe pieptul ei; și așa adunându-se episcopii și clericii, împreună cu monahii și mulțime de creștini, cu cântări și cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o.

Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creștină, și al doilea că s-a arătat crud și sălbatic Selin, moșul lui, către muceniță, pierzând frumusețea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat și s-a mâhnit foarte de moartea muceniței, și a plâns cu amar.

Și peste puțin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, și a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieșindu-și din minte, se uita la cer și, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; și așa cel rău, rău și-a lepădat sufletul.

 

Posteritatea

Se zice că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toți anii, se arăta sfânta muceniță, stând de față și cântând împreună cu celelalte fecioare, și stă la locul ei până la a treia rugăciune.

Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.

Când episcopul cetății Nisibe a zidit o nouă biserică în cinstea sfintei mucenițe Fevronia, a dorit să mute în această biserică moaștele sfintei. Dar ori de câte ori slujitorii se apropiau de raclă ca, un cutremur însoțit de tunete puternice îi impiedica să să ia moaștele.

Înțelegând deci că dorința sfintei era ca să rămână moaștele ei în mănăstirea ei, episcopul le-a lăsat acolo și a luat doar un dinte al sfintei, pe care l-a pus în noua biserică și prin care s-au făcut multe minuni acolo de-a lungul timpului.

 

Troparul, glas 4:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

cititi mai mult despre Sf. Cuv. Mc. Fevronia si pe: ziarullumina.ro; doxologia.ropravila.roen.wikipedia.org

Evenimentele Zilei de 25 iunie în Istorie

Voievodatul Moldovei în 1483

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.orgyoutube.com

 

25 iunie este a 176-a zi a calendarului gregorian și a 177-a zi în anii bisecți.

 

Sărbătorile Zilei de 25 iunie

 

(BOR) Sf. Cuv. Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia

Sf. Cuv. Mc. Fevronia (25 iunie) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Cuv. Mc. Fevronia (25 iunie) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

(…) Însă, Fevronia și-a păstrat credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu tărie și curaj, răbdând numeroasele chinuri la care a fost supusă.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Febronia, martiră († secolul al IV-lea)

(BRC) Sf. Wilhelm, abate

 

Ziua internaţională a navigatorului (IMO)

Ziua internaţională a navigatorului (“Day of the Seafarer”) se sărbătoreşte, anual, la 25 iunie. Decizia de a institui Ziua internaţională a navigatorului (sau a marinarului) a fost luată la conferinţa Organizaţiei Maritime Internaţionale de la Manila (Filipine) din 2010, unde au fost adoptate revizuiri la Convenţia internaţională privind standardele de pregătire, certificare şi efectuare a serviciului de cart (Convenţia STCW) şi a Codului de asociat.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ziua globală a Beatles

(…) După câteva hituri de succes, au cântat All You Need Is Love în faţa a 400 de milioane de oameni prin intermediul primei legături TV în direct la nivel mondial, transmisia ajungând simultan în 26 de ţări diferite. Acest moment uriaş în istoria culturii pop a avut loc la 25 iunie 1967 în cadrul programului produs de BBC, Our World şi este motivul pentru care Ziua globală a Beatles este sărbătorită în fiecare an la 25 iunie.

Ziua globală a Beatles (#GlobalBeatlesDay) a fost creată în 2009 de Faith Cohen, o admiratoare a Beatles, şi este o ocazie pentru a sărbători nu numai muzica, ci şi mesajul lor de pace şi dragoste. Faith numeşte această zi “o scrisoare de mulţumire sau de dragoste către The Beatles“.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Mozambic: Ziua națională - Aniversarea proclamării independenței – 1975

Croația:Ziua națională - Aniversarea proclamării statalității – 1991

Slovenia:Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței – 1991

 

Astăzi în istorie pentru 25 iunie

 

Evenimentele Zilei de 25 iunie în Istorie:

- 25 iunie 1441 – Prima menţiune a Adunării Ţării în Moldova

 

25 iunie 635 - A decedat Gāozǔ, primul împărat al dinastiei Tang din China (n. 566).

 

25 iunie 1134 - A murit Niels, rege al Danemarcei (n. 1065)

Kong niels.jpg

Niels (1065 – 25 iunie 1134) a fost rege al Danemarcei din 1104 până în 1134. Niels l-a succedat pe fratele său Eric I al Danemarcei și se crede că a fost fiul cel mai tânăr al regelui Svend al II-lea al Danemarcei. Regele Niels a sprijinit în mod activ canonizarea lui Knut al IV-lea al Danemarcei și l-a susținut pe fiul său, Magnus I al Suediei, să-l ucidă pe potențialul succesor, Knud Lavard.

 

25 iunie 1441 - Prima menţiune a Adunării Ţării în Moldova; în Ţara Românească va fi menţionată pentru prima dată în 1522.

Voievodatul Moldovei în 1483 - foto: ro.wikipedia.org

Voievodatul Moldovei în 1483 – foto: ro.wikipedia.org

Convocarea acesteia a fost legată de decizia lui Alexandru cel Bun de a acorda fostei sale soţii, lituanianca Rimgailla, târgul Siret şi alte bunuri. Adunările Ţării (din sec. XVII se mai utiliza şi termenul „Sfatul de Obşte”) erau formate dinboieri, clerul înalt şi curteni şi se întruneau atunci când se luau decizii importante pentru ţară (alegerea domnilor şi abdicarea acestora, declaraţii de război şi încheierea păcii, trimitirea de solii importante, judecarea unor cauze de mare importanţă, stabilirea obligaţiilor populaţiei faţă de stat etc.). Adunarea Ţării, convocată de domn, reprezenta un organ consultativ, eventual de confirmare a unor hotărâri domneşti, şi era condusă de Sfatul Domnesc.

 

25 iunie 1533 - A decedat Maria Tudor, a treia soție a regelui Ludovic al XII-lea al Frantei.(n.18 martie 1496). A fost sora mai mică a regelui Henric al VIII-lea al Angliei și regină a Franței După moartea sotului ei, regele Ludovic al XII-lea al Frantei, s-a căsătorit cu Charles Brandon, Primul Duce de Suffolk.

 

25 iunie 1685 - Constantin Cantemir urca pe tronul Moldovei.

Constantin Cantemir (n. 8 noiembrie 1612 – d. 15/27 martie 1693) a fost domnul Moldovei între 25 iunie 1685 – 27 martie 1693. A fost tatăl lui Antioh și Dimitrie Cantemir - foto: ro.wikipedia.org

Constantin Cantemir (n. 8 noiembrie 1612 – d. 15/27 martie 1693) a fost domnul Moldovei între 25 iunie 1685 – 27 martie 1693. A fost tatăl lui Antioh și Dimitrie Cantemir – foto: ro.wikipedia.org

Cantemireştii, conform chiar opiniei lui Dimitrie Cantemir, erau “coborîtori din vechiul neam al Cantemireştilor… de la Crîm”. Această idee este preluată de A.D. Xenopol: “Cantemireştii sunt de origine tătari, după cum arată chiar numele lor: Han Temir”. Constantin Cantemir era dintr-un neam modest de răzeşi, din satul Silişteni, judeţul Fălciului, Moldova.

Conform altei surse C. Cantemir este născut într-o familie de boiernaşi din Ţara de Jos a Moldovei, un strămoş al căreia, Pătru Silişteanu, este menţionat încă în documentele de pe timpul lui Ştefan cel Mare. Viitorul domn al Ţării Moldovei s-a născut la 8 noiembrie 1612 în localitatea Silişteni. Rămînînd fără părinţi şi cu moşiile pustiite de tătari, tînărul Cantemir se înrolează ca mercenar în armata polonă, ajungînd după 17 ani căpitan de cavalerie.

În 1660 se întoarce acasă din armată devenind ceauş spătăresc, la curtea domnitorului Munteniei Grigore Ghica. După ce în 1664 acesta pierde tronul, C. Cantemir revine în Ţara Moldovei pe timpul lui domnitorului Moldovei – Eustratie Dabija, unde obţine dregătorii importante.

Constantin și Antioh Cantemir - foto: ro.wikipedia.org

Constantin și Antioh Cantemir – foto: ro.wikipedia.org

Acest domn “îl cinsteşte întâi cu isprăvnicia Codrului” (comandant al oştilor din Codrul Tigheciului, ce avea misiunea, fiind în faţa Bugeacului, să respingă incursiunile tătarilor în Moldova). Tot în această perioadă, C. Cantemir se căsătoreşte cu Ruxanda Gane. Din acest mariaj se naşte Ruxanda. Dar peste trei ani consoarta îi pleacă în lumea celor drepţi.

În 1668 o ia de soţie pe Ana Bantîş, cu care va avea doi copii – Antioh şi Dimitrie. Prin această ultimă căsnicie Constantin “se înrudea cu câteva dintre cele mai însemnate familii boiereşti din Moldova, precum şi cu domnii Eustratie Dabija şi Gheorghe Duca”.

Este de menţionat că adunînd la averea sa zestrea însemnată a soţiilor sale el va deveni unul dintre cei mai bogaţi boieri ai Ţării Moldovei. Cariera militară i-a adus recunoaşterea şi respectul duşmanilor, boierilor locali, dar şi al suzeranului. A deţinut cu precădere mai multe dregătorii: “mai întîi vornic de Bîrlad (1664-1668), apoi armaş (1668-1672), serdar (1672-1681) şi mare clucer (1681-1684)”.

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 şi 1710 - 1711) şi un mare cărturar al umanismului românesc - Portret în prima ediţie a operei Descriptio Moldaviae (1716) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-aprilie 1693 şi 1710 – 1711) şi un mare cărturar al umanismului românesc – Portret în prima ediţie a operei Descriptio Moldaviae (1716) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cu toate că era fidel Porţii, în domeniul politicii interne s-a manifestat contra domniilor fanariote. Faptul a fost unul din principalele argumente pentru Şerban Cantacuzino, domnul Munteniei, de a-l susţine pe C. Cantemir la domnie. Dar au existat şi alte argumente. Cantemir era un bun militar şi această calitate putea fi folosită de coaliţia cruciată a creştinătăţii, dorită de Şerban Cantacuzino.

De altfel era în vîrstă şi nu mai avea mult de trăit, dar prin intermediul lui, cu o reputaţie înaltă la Poartă, se putea scăpa de domniile fanariote. Cu toate că Şerban Cantacuzino era rudă apropiată cu Dumitraşcu Vodă, domnul Ţării Moldovei, pentru o ură mai veche dorea să-l înlăture pe acesta de la tron. Ţinînd sfat cu boierii refugiaţi, majoritatea fiind din Ţara de Jos, Şerban Cantacuzino a hotărît să-l susţină pe Cantemir la tronul Moldovei, ideie care le plăcu şi boierilor.

La rîndul său C. Cantemir, jura domnului Munteniei să lupte de partea creştinătăţii contra otomanilor, cu atît mai mult că se aflase în serviciul militar al polonilor. Viitorul domn al Ţării Moldovei s-a mai obligat să prindă pe fraţii Iordachi şi Manolachi Ruset şi să-i omoare. Avînd relaţii bune cu Suleyman-paşa, Şerban Cantacuzino a organizat la Obluciţa o întîlnire a acestuia cu boieri moldoveni refugiaţi.

Eforturile lui Dumitraşcu Cantacuzino, care a trimis şi el o delegaţie la Obluciţa au fost zadarnice. La 15/25 iunie 1685, după unele surse – la Babadag, după altele – la Constantinopol, Cantemir este proclamat domn al Ţării Moldovei. Nicolae Costin menţiona că domnul era „foarte viteaz, bun, iară la fire blând şi cu inima milostivă, răbdător, cu puţină mânie întâi, apoi iertător şi nelacom la avere şi îndurător, necărturar şi la toate priceput”.

 

25 iunie 1686 - A murit pictorul rus Semion Ushakov; (n. 1626). Simon Ușakov sau Simon (Pimen) Fiodorovici Ușakov, (n. 1626 – d. 25 iunie 1686, Moscova), a fost un artist grafic rus din secolul al XVII-lea. Împreună cu Fiodor Zubov și cu Fiodor Rojnov, este asociat cu reforma Bisericii Ortodoxe Ruse, întreprinsă de Patriarhul Nikon. Printre picturile sale, amintim Sfânta Față și Hristos pe Tron, ambele expuse în Catedrala Sfânta Treime, situată în Lavra Sfânta Treime – Sfântul Serghei de la Serghiev Posad, aflată la vreo 90 de kilometri, spre nord de Moscova.

Sfânta Faţă (1658) - pictura de Simon Uşakov - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfânta Faţă (1658) – pictura de Simon Uşakov – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

25 iunie 1741 – Împarateasa Maria Tereza a Austriei este incoronata regina a Ungariei.

Încoronarea Mariei Tereza ca împărăteasă a Ungariei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Încoronarea Mariei Tereza ca împărăteasă a Ungariei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maria Terezia a Austriei (la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich) , cunoscută și ca Maria Theresia, (în latină Maria Theresia Augusta, în germană Maria Theresia, în maghiară Mária Terézia), (n. 13 mai 1717, Viena – d. 29 noiembrie 1780, Viena), din Casa de Habsburg, a fost conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780, fiica lui Carol al VI-lea împărat romano-german (1685–1740), soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea.

A purtat titlurile de Arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei, Mare Principesă a Transilvaniei etc. Deși nu a fost niciodată încoronată cu coroana Sfântului Imperiu Roman, este cunoscută ca împărăteasă ca urmare a faptului că a fost căsătorită (din 1736) cu Francisc Ștefan de Lorena (germ. Franz Stephan von Lothringen), care a fost ales în demnitatea de împărat romano-german în 1745, purtând numele de Franz I Stephan. De atunci încolo Maria Terezia a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 iunie 1767 - A decedat compozitorul şi organistul german de muzica baroca Georg Philipp Telemann; (n.14 martie 1681). Deşi a studiat dreptul la Universitatea din Leipzig, în muzică Telemann a urmat calea autodidactă, devenind un multi-instrumentist şi unul dintre compozitorii prolifici din toate vremurile. Considerat un avangardist al timpurilor sale, este cunoscut pentru compozţiile ce reunesc un mix de stiluri împrumutate de la cele mai importante şcoli de compoziţie europene.

 

25 iunie 1786 - Navigatorul rus Gavriil Pribilov descopera Insulele St.George si Insulele Pribilov in Marea Behring.

 

25 iunie 1795 - S-a înfiinţat „Biroul de longitudini”, cu sediul la Paris, având drept scop de a sprijini progresul astronomiei şi aplicaţiile acesteia în navigaţie, geografie şi geodezie.

 

25 iunie 1842 - Se stinge din viaţă Jean Charles Léonard (Simonde) de Sismondi, istoric, economist şi gânditor social elveţian (18 mai 1773). considerat cel dintâi exponent important al romantismului economic. A elaborat o operă vastă. Timp de 23 de ani a lucrat asupra lucrării “Histoire des Français” (în 29 vol.), publicată începând din 1818.

La solicitarea editorilor Enciclopediei Britanice, Sismondi a elaborat studiul despre „Economia politică”. Pornind de aici va pregăti viitoarea sa lucraresemnificativă “Nouveaux principes d’économie politique ou de la richesse dans ses rapports avec la population” (Noi principii de economie politică sau despre bogăţie în raport cu populaţia” (1819).

 

25 iunie 1843 - S-a născut Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mic al regelui Carol I al României (d. 1904)

Prinţul Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen) (25 iunie 1843, Schloss Inzigkofen, Hohenzollern-Sigmaringen[1][2] – 2 decembrie 1904, Munchen, Regatul Bavaria) a fost membru al Casei de Hohenzollern-Sigmaringen şi general de cavalerie în armata prusacă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prinţul Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Prințul Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen (germană Friedrich Eugen Ludwig, Prinz von Hohenzollern-Sigmaringen) (25 iunie 1843, Schloss Inzigkofen, Hohenzollern-Sigmaringen – 2 decembrie 1904, Munchen, Regatul Bavaria) a fost membru al Casei de Hohenzollern-Sigmaringen și general de cavalerie în armata prusacă. Frederic a fost al cincilea și cel mai mic copil al lui Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen și a soției acestuia, Prințesa Josephine de Baden.Prințul Frederic a fost fratele mai mic al regelui Carol I al României.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 iunie 1861 - A murit sultanul otoman Abdul-Mejid I; (n. 23 aprilie 1823). Marile realizări ale lui Abdul-Medjid sunt reformele (numite Tanzimat) cu caracter liberal pe care le-a promovat (reforme inițiate de tatăl său, Mahmud al II-lea), care au deschis drumul modernizării Turciei și au favorizat mișcări naționaliste de eliberare în cadrul popoarelor subjugate. Pentru reformele sale, a fost considerat un adevărat Ataturk al secolului al XIX-lea.

 

25 iunie 1852 - S-a născut celebrul arhitect catalan spaniol Antoni Gaudi; (d. 1926).

Antoni Gaudí, numele la naştere, Antoni Placid Gaudí i Cornet (n. 25 iunie 1852 – d. 10 iunie 1926) a fost un arhitect catalan faimos atât pentru stilul său unic cât şi pentru proiectele sale puternic individualizate - Gaudí in 1878, by Pau Audouard - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Antoni Gaudí in 1878, by Pau Audouard – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Antoni Gaudí, numele la naștere, Antoni Placid Gaudí i Cornet (n. 25 iunie 1852 – d. 10 iunie 1926) a fost un arhitect catalan faimos atât pentru stilul său unic cât și pentru proiectele sale puternic individualizate. Deși a fost catalogat alături de stilul Art Nouveau, Gaudí a creat un întreg stil original. Antoni Placid Gaudí i Cornet, s-a născut la 25 iunie 1852 la Reus, Catalonia, dar și-a realizat studiile și operele la Barcelona, în Catalonia.

Ca tânăr arhitect, Gaudi a fost inspirat de Eugène Viollet-le-Duc, ajungând să creeze modele gotice și remarcându-se prin originalitatea și fantezia sa. El a fost susținut de către Eusebi Güell, un industriaș bogat, pentru care a creat un palat în 1889 (Palau Güell) – clădire care va fi înscrisă mai târziu în patrimoniul mondial al UNESCO , împreună cu alte opere ale sale: Casa Milà (construită în 1907) sau Parcul Güell (amenajat între 1900 și 1914).

Sagrada Família (Sfânta Familie) este o uriașă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei). Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este finanțată din bani publici, asa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finanțare sunt donațiile private și încasarile din biletele de intrare. Bugetul pentru anul 2009 se apropie de 20 milioane de euro. Numele oficial este Temple Expiatori de la Sagrada Família (în catalană) - in imagine, Sagrada Familia in 1905 - foto: en.wikipedia.org

Sagrada Família (Sfânta Familie) este o uriașă biserică din capitala Cataloniei, Barcelona (în nord-estul Spaniei). Imensa clădire este încă neterminată, deși se lucrează la ea din 1882. Aceasta nu este finanțată din bani publici, asa cum se obișnuia în Evul Mediu. Sursele de finanțare sunt donațiile private și încasarile din biletele de intrare. Bugetul pentru anul 2009 se apropie de 20 milioane de euro. Numele oficial este Temple Expiatori de la Sagrada Família (în catalană) – in imagine, Sagrada Familia in 1905 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În 1883 a început construcția unei catedrale dedicate Sfintei Familii, Sagrada Família, catedrală finanțată din fonduri publice. El a continuat să lucreze la acest proiect până la moartea sa, survenită la 10 iunie 1926, în urma unui accident (fusese lovit de un tramvai). Acest monument mai este și astăzi în lucru, datorită donațiilor din fonduri publice.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 iunie 1867 - Lucien B.Smith, un american din statul Ohio, brevetează sarma ghimpata.

 

25 iunie 1876 - A început Bătălia de la Little Bighorn (25 și 26 iunie 1876)

Bătălia de la Little Bighorn (25 şi 26 iunie 1876) - Parte a Marelui război cu tribul sioux - Lupta lui Custer - pictura lui Charles Marion Russell (1903) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Little Bighorn (25 şi 26 iunie 1876) – Parte a Marelui război cu tribul sioux – Lupta lui Custer – pictura lui Charles Marion Russell (1903) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Little Bighorn a fost o luptă purtată între luptători din triburile sioux de partea amerindienilor împotriva Regimentului 7 Cavalerie a Armatei SUA. Bătălia, care a avut loc în zilele de 25 și 26 iunie 1876 lângă râul Little Bighorn în Montana a fost acțiunea cea mai proeminentă în cadrul Marelui război cu tribul sioux din 1876.

Lupta s-a sfârșit prin victoria zdrobitoare a indienilor, conduși de mari căpetenii ca Gall și Crazy Horse, inspirați de Sitting Bull (Tȟatȟáŋka Íyotake). Regimentului 7 Cavalerie, incluzând Batalionul Custer, o forță condusă de George A. Custer au suferit o înfrângere gravă. Cinci companii ale regimentului au fost anihilate, Custer a fost ucis, împreună cu doi frați ai lui și un cumnat. Pierderile americanilor, incluzându-i pe cercetași au fost 268 morți și 55 răniți.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

25 iunie 1894 - S-a născut la Sibiu fizicianul şi inventatorul Hermann Oberth, unul din fondatorii aeronauticii moderne; (m. decembrie 1989).

Hermann Julius Oberth (n. 25 iunie 1894, Sibiu - d. 28 decembrie 1989, Nürnberg) a fost unul dintre părinții fondatori ai rachetei și astronauticii. Mama sa a fost fiica lui Friedrich Krasser - foto - ro.wikipedia.org

Hermann Oberth  – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Hermann Julius Oberth (n. 25 iunie 1894, Sibiu – d. 28 decembrie 1989, Nürnberg) a fost unul dintre părinții fondatori ai rachetei și astronauticii. Mama sa a fost fiica lui Friedrich Krasser. Născut la Sibiu (la acea vreme Nagyszeben sau Hermannstadt), Hermann Oberth a fost, pe lângă rusul Konstantin Țiolkovski și americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinți fondatori ai științei rachetelor și astronauticii. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind în mod esențial identice, deși cercetarea a avut loc în mod independent.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

25 iunie 1901 - A decedat Alexandru Candiano-Popescu, avocat, ziarist și general român (n. 1841)

Alexandru Candiano-Popescu (n. 27 ianuarie 1841, Lipia, Buzău - d. 25 iunie 1901), avocat, ziarist și general al armatei române, a fost fondatorul ziarelor „Perseverența” și „Democrația” și inițiatorul mișcării republicane antidinastice din 20 august 1870, cunoscută și sub denumirea de Republica de la Ploiești - foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Candiano-Popescu – foto: ro.wikipedia.org

Alexandru Candiano-Popescu (n. 27 ianuarie 1841, Lipia, Buzău – d. 25 iunie 1901), avocat, ziarist și general al armatei române, a fost fondatorul ziarelor „Perseverența” și „Democrația” și inițiatorul mișcării republicane antidinastice din 20 august 1870, cunoscută și sub denumirea de Republica de la Ploiești
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

25 iunie 1903 - S-a născut George Orwell, jurnalist, eseist şi romancier britanic; (d. 1950).

George Orwell (pseudonimul literar și jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) (n. 25 iunie 1903, India — d. 21 ianuarie 1950, Londra) scriitor englez, comentator al radio BBC, editorialist și reporter - fotografia de pe legitimația de ziarist (1933) - foto: ro.wikipedia.org

George Orwell – fotografia de pe legitimația de ziarist (1933) – foto: ro.wikipedia.org

George Orwell (pseudonimul literar și jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) (n. 25 iunie 1903, Motihari, statul Bihar, India — d. 21 ianuarie 1950, Londra) a fost un scriitor englez, comentator al radio BBC, editorialist și reporter. El a luptat ca voluntar în Războiul Civil din Spania de partea comuniștilor. A scris romane, eseuri și critică literară. George Orwell este autorul a două faimoase romane satiră în care atacă totalitarismul: Ferma Animalelor (1945) și O mie nouă sute optzeci și patru (1949).

 

25 iunie 1907 - S-a născut fizicianul atomist Hans Jensen, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în anul 1963; (m. februarie 1973).

 

25 iunie 1910 - A avut loc, la Paris, premiera baletului „Pasărea de foc” al compozitorului Igor Fiodorovici Stravinski.

 

25 iunie 1919 - A aparut la Bucuresti, revista “Ideea europeana”, sub conducerea lui C. Radulescu Motru.

 

25 iunie 1923 - S-a înfiinţat Clubul CFR Bucureşti, care avea sa se numeasca mai tarziu Rapid Bucureşti.

Fotbal Club Rapid București este un club de fotbal din București, România, care evoluează în Liga I. Clubul a fost fondat în 1923 de către un grup de muncitori de la Atelierele Grivița sub numele de Asociația culturală și sportivă C.F.R.. Rapid a câștigat de 4 ori titlul (de 3 ori Campionatul României — 1967, 1999 și 2003 — și în 1942 un campionat de război a cărui trofeu purta denumirea de “Cupa Basarabia” și de 13 ori Cupa României.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro;

 

25 iunie 1938 - Douglas Hyde a devenit primul președinte al Republicii Irlanda după înființarea acestei instituții prin Constituția din 1937.

Douglas Hyde (n. 17 ianuarie 1860 – d. 12 iulie 1949), denumit și An Craoibhín Aoibhinn („Frumoasa rămurică”), a fost un intelectual de limbă irlandeză care a fost primul președinte al Irlandei între 1938 și 1945. A înființat Gaelic League, una dintre cele mai influente organizații culturale din Irlanda acelei perioade - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Douglas Hyde – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Douglas Hyde (n. 17 ianuarie 1860 – d. 12 iulie 1949), denumit și An Craoibhín Aoibhinn („Frumoasa rămurică”), a fost un intelectual de limbă irlandeză care a fost primul președinte al Irlandei între 1938 și 1945. A înființat Gaelic League, una dintre cele mai influente organizații culturale din Irlanda acelei perioade.

Hyde a fost învestit la 26 iunie 1938 în funcția de președinte al Irlandei, fiind prima persoană care a ocupat-o. Hyde a depus jurământul de învestitură în limba irlandeză, tradiție care s-a păstrat fără abatere până astăzi, deși președintelui îi este permis să rostească jurământul și în engleză. Jurământul său, rostit în dialectul său nativ din Roscommon, rămâne una din puținele înregistrări ale unui dialect de mult dispărut, Hyde fiind unul dintre ultimii săi vorbitori.

După învestitură, s-a mutat în Viceregal Lodge din Phoenix Park, clădire denumită de atunci Áras an Uachtaráin („Reședința președintelui”).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 iunie 1940 - Franța capitulează oficial în fața Germaniei naziste la ora 1:35.

 

25 iunie 1941 - A început Războiul de Continuare (25 iunie 1941 – 19 septembrie 1944) – Parte din luptele de pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial.

Războiul de Continuare (25 iunie 1941 – 19 septembrie 1944) Parte din luptelor de pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial - Tunuri de asalt finlandeze Sturmgeschütz III - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul de Continuare (25 iunie 1941 – 19 septembrie 1944) – Tunuri de asalt finlandeze Sturmgeschütz III – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul de Continuare a fost un conflict armat între Finlanda și Uniunea Sovietică, parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Conflictul a debutat cu acțiunile agresive purtate de pe teritoriul finlandez împotriva sovieticilor la 21 și 22 iunie și bombardamentele rusești de la 25 iunie 1941 și s-a încheiat cu încetarea focului de partea finlandeză la 4 septembrie și de partea sovietică la 5 septembrie 1944. Marea Britanie a declarat război Finlandei la 6 decembrie 1941, dar nu a participat direct la război. Sprijinul material și cooperarea militară cu Germania nazistă a fost de maximă importanță pentru finlandezi în lupta lor cu mult mai marele lor vecin. Războiul a sfârșit în mod oficial odată cu semnarea Tratatului de pace de la Paris din 1947.

Războiul de Continuare (25 iunie 1941 – 19 septembrie 1944) Finnish soldiers at the defensive VT-line during the Soviet Vyborg–Petrozavodsk Offensive in June 1944 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Războiul de Continuare (25 iunie 1941 – 19 septembrie 1944) Finnish soldiers at the defensive VT-line during the Soviet Vyborg–Petrozavodsk Offensive in June 1944 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Finlandezii au folosit acest nume pentru conflictul cu sovieticii pentru a face clară legătura acestuia cu Războiul de Iarnă (30 noiembrie 1939 – 12 martie 1940). Din punctul de vedere sovietic acest război nu este decât cel mult un alt front al Marelui Război pentru Apărarea Patriei împotriva Germaniei naziste și a aliaților ei. Acest război a fost tot timpul considerat de finlandezi ca un conflict separat de cel de-al Doilea Război Mondial, poziție considerată inacceptabilă de conducerea politică a Germaniei, principalul sprijinitor al Finlandei.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 iunie 1950 - Coreea de Nord a atacat Coreea de Sud, declanșând Războiul din Coreea (25 iunie 1950 — 27 iulie 1953), încheiat prin semnarea la Panmunjon, la 27 iulie 1953 a armistițiului dintre Republica Populară Democrată Coreeană și Republica Coreea.

Războiul coreean este catalogat de unii specialiști ca făcând parte din Războiul Rece și se referă la conflictul militar dintre Republica Populară Democrată Coreeană și Republica Coreea (25 iunie 1950 – 27 iulie 1953), care a antrenat și alte state (SUA, R.P. Chineză). Acesta a fost urmat de un alt conflict dur, însă mai puțin cunoscut publicului larg – Al doilea război coreean (sau Conflictul coreean de la zona demilitarizată), 1966-1969.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

25 iunie 1955 - A fost înfiinţată la Bucureşti, Bibioteca Centrala de Stat, azi Biblioteca Natională.

 

25 iunie 1958 - Octav Bjoza a fost arestat și condamnat la 15 ani muncă silnică pentru ”uneltire contra ordinii sociale

Octav Bjoza (n. 11 august 1938) arestat la 25 iunie 1958, condamnat la 15 ani muncă silnică pentru ”uneltire contra ordinii sociale” - foto preluat de pe www.facebook.com

Octav Bjoza – foto preluat de pe www.facebook.com

Octav Bjoza s-a născut la 11 august 1938, în municipiul Iaşi, fiul lui Ioan şi al Georgetei, de naţionalitate română şi religie ortodoxă. Din anii 1941-42 se stabileşte cu familia în zona Braşov, tatăl fiind CFR-ist. Este absolvent al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov (1956). Între anii 1957-58 îl găsim student al Facultăţii de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

La finele anului I, după ultimul examen, pe 25 iunie 1958, a fost exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Între anii 1956-1958 a făcut parte împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă „Garda Tineretului Român” din Braşov, care avea drept scop „înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”.

La Iaşi este anchetat de cpt. David Isidor si de către lt. maj. Gaşparovici Eugen, apoi foarte scurt la Securitatea URANUS din Bucureşti de către cpt. GheorgheEnoiu şi în final la Securitatea din Braşov de către lt. maj. Traian Urzică şi mr. Stelian Alexandrescu.

A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958 pentru delictul crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele.
cititi mai mult pe afdpr.ro

 

25 iunie 1967 - The Beatles, după câteva hituri de succes, au cântat All You Need Is Love în faţa a 400 de milioane de oameni prin intermediul primei legături TV în direct la nivel mondial, transmisia ajungând simultan în 26 de ţări diferite. Acest moment uriaş în istoria culturii pop a avut loc la 25 iunie 1967 în cadrul programului produs de BBC, Our World şi este motivul pentru care Ziua globală a Beatles este sărbătorită în fiecare an la 25 iunie.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

25 iunie 1975 - Proclamarea independenţei de stat a Mozambicului.

 

25 iunie 1984 - Au fost inaugurate lucrarile de constructie a Casei Poporului si a Bulevardului ”Victoria Socialismului” din Bucuresti.

Nicolae și Elena Ceaușescu, prezentare de machetă a Casei Poporului — 25 iunie 1984 Foto: (c) Petre DUMITRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Nicolae și Elena Ceaușescu, prezentare de machetă a Casei Poporului — 25 iunie 1984
Foto: (c) Petre DUMITRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Casa Poporului s-a construit pe fostul Dealul Spirii si este a doua constructie administrativa din lume ca suprafata, dupa Pentagon, de 64.800 kilometri patrati. Are o forma dreptunghiulara, cu dimensiuni impunatoare: 270 metri la fatada, 240 metri pe lateral, o inaltime de 84 metri si o adancime (sub 0 m) de 92 metri. Cladirea are 12 etaje, 4 niveluri subterane si un buncar nuclear, 1.100 incaperi, doua galerii monumentale de 180 metri lungime si 18 metri inaltime.

Cea mai mare incapere este Sala Unirii, cu o inaltime de 16 metri si o suprafata de 2.200 metri patrati. A fost construita intre 1984 si 1989, pe locul unor manastiri demolate in acest scop si al Dealului Uranus, care a fost nivelat. Lucrarile de proiectare au fost facute de o echipa de arhitecti condusa de Anca Petrescu. Ceausescu a vrut ca aceasta cladire sa devina sediul presidentiei, comitetului central al partidului comunist si al unor ministere. In prezent cladirae este sediul Parlamentului Romaniei.
cititi mai mult pe www1.agerpres.ro

 

25 iunie 1988 - A murit Şerban Cioculescu, critic şi istoric literar. A fost redactor şef al revistei literare “Viaţa Românească” şi director general al Bibliotecii Academiei Române; (n. 7 septembrie 1902).

Şerban Cioculescu (n. 7 septembrie 1902, Bucureşti - d. 25 iunie 1988, Bucureşti) a fost un caragialeolog, critic şi istoric literar român, profesor la universităţile din Iaşi şi Bucureşti -foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Şerban Cioculescu -foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Şerban Cioculescu (n. 7 septembrie 1902, Bucureşti – d. 25 iunie 1988, Bucureşti) a fost un caragialeolog, critic şi istoric literar român, profesor la universităţile din Iaşi şi Bucureşti.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org,

 

25 iunie 1988 - A murit Tudor Bugnariu, sociolog român, membru al Academiei Române (n. 1909).

 

25 iunie 1991 - A început procesul de destrămare a Iugoslaviei odată cu declarația de independență a Croației și a Sloveniei.

 

25 iunie 1997 - A murit oceanograful francez Jacques-Yves Cousteau; (n. 11 iunie 1910).

 

25 iunie 1998 - Reinstituirea Ordinului „Steaua României”, cu şase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer, Cavaler), cel mai înalt ordin naţional românesc, pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare aduse statului şi poporului român.

Steaua României, model 1998 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Steaua României, model 1998 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Domnitorul Cuza a cerut reprezentantului României la Paris în 1863, să ia legătura cu o cunoscută casă de bijuterii în vederea confecţionării unei decoraţii. Casa Krétly va prezenta un model care este imediat acceptat de domnitor şi, pe baza acordului său, se va efectua o comandă pentru cele 1000 de exemplare ale ordinului, prevăzut a avea cinci grade (Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce). Cuza hotărâse ca distincţia să se numească “Ordinul Unirii”, urmând să fie instituit şi acordat pe 24 ianuarie 1864, dată la care se împlineau cinci ani de la alegerea sa ca domnitor şi al Ţării Româneşti, moment care marca, de fapt, Unirea celor două principate române.

Steaua României (Unirii), model 1864 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Steaua României (Unirii), model 1864 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Din această cauză şi deviza ordinului a fost concepută pentru a fi adecvată momentului Unirii: “GENERE ET CORDRES FRATRES” (“FRAŢI PRIN ORIGINI ŞI SIMŢIRI”), iar, pe medalionul avers, erau cifrele “5” şi “24”, date care marcau dubla alegere a domnitorului pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti. Neputând institui şi acorda legal ordinul, Cuza se va mulţumi să inmâneze câtorva dintre apropiaţii săi câteva dintre însemne, dar nu ca o decoraţie propriu-zisă, ci mai mult ca un cadou personal, marea majoritate a însemnelor rămânând depozitate în pivniţele palatului domnesc.

În aprilie 1877, o dată cu izbucnirea conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru instituirea unui ordin românesc se vor relua. Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe din cabinetul I.C.Brătianu, se implică (direct şi indirect) în discuţiile purtate în Camera Deputaţilor pe marginea întocmirii proiectului de lege necesar instituirii unui ordin naţional. Dispunându-se, deja, de vechile însemne ale “Ordinului Unirii”, rămase din vremea domniei lui Cuza, se decide ca forma de bază să rămână aceeaşi; se va modifica doar cifra domnească, în locul celei avute de către Cuza aşezându-se cea a regelui Carol I. Deviza ordinului, care nu mai corespundea noului moment istoric, va fi schimbată, alegându-se “IN FIDE SALUS” (“ÎN CREDINŢĂ ESTE SALVAREA”).

În ceea ce priveşte numele ordinului, au fost avute în vedere mai multe variante, Kogălniceanu insistând pentru cel de “Steaua Dunării” (preluând, astfel, numele unei publicaţii unioniste pe care o editase); acesta era şi numele ordinului prevăzut prin proiectul legii de instituire pregătită de către Cameră la 9 mai. Denumirea de “Steaua României” a apărut mai târziu, la 10 mai 1877, o dată cu votarea instituirii ordinelor, ca prim act normativ al noului stat suveran România. Ca toate celelalte decoraţii existente, şi Ordinul “Steaua României” a fost desfiintat de comunisti la începutul anului 1948, după proclamarea Republicii Populare Române. Portul distincţiei a fost interzis, chiar şi păstrarea însemnelor acesteia fiind considerată un delict în primii ani după abrogare.

 

25 iunie 2009 - A murit actrita americana Farrah Fawcett; (n. 1947).

 

25 iunie 2009 - A murit interpretul american de muzica pop Michael Jackson; (n. 1958).

Michael Jackson 2nd June 1988. "Wiener Stadion" venue in Vienna, Austria - foto: ro.wikipedia.org

Michael Jackson 2nd June 1988. “Wiener Stadion” venue in Vienna, Austria – foto: ro.wikipedia.org

Michael Joseph Jackson (n. 29 august 1958 – d. 25 iunie 2009), supranumit Regele muzicii pop, a fost un renumit cântăreț american, care a adus contribuții importante muzicii, dansului și modei. Imensul succes comercial și o viață personală mult prea controversată l-au ținut în cultura muzicii timp de patru decenii. Michael Jackson este potrivit Guiness World Records cel mai de succes artist din toate timpurile . Cel mai bine vândut album al său a fost „Thriller”, care este pe primul loc dintre cele mai vândute albume ale tuturor timpurilor, urmat pe locul 2 de cei de la grupul AC/DC cu „Back In Black”.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

25 iunie 2020 - La Ordinea Zilei

Hermann Oberth (1894 – 1989)

Hermann Oberth in 1950

foto preluat de pe sighisoaraonline.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Hermann Oberth

Hermann Julius Oberth (n. 25 iunie 1894, Sibiu – d. 28 decembrie 1989, Nürnberg) a fost unul dintre părinții fondatori ai rachetei și astronauticii. Mama sa a fost fiica lui Friedrich Krasser.

 

Biografie

Născut la Sibiu (la acea vreme Nagyszeben sau Hermannstadt), Hermann Oberth a fost, pe lângă rusul Konstantin Țiolkovski și americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinți fondatori ai științei rachetelor și astronauticii. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind în mod esențial identice, deși cercetarea a avut loc în mod independent.

Încă de la vârsta copilăriei (la aproximativ 11 ani), Hermann a fost fascinat de acest subiect prin cărțile lui Jules Verne, în special De la Pământ la Lună și Călătorie în jurul Lunii, pe prima mărturisind că a citind-o de nenumărate ori, până a ajuns aproape să o știe pe dinafară. În urma influenței acestor cărți și concluziei personale că ideile prezentate de Jules Verne nu erau întru totul fanteziste, Hermann a construit primul model de rachetă încă din școala generală, în jur de 14 ani.

Hermann Oberth a realizat că deși combustibilul rachetei se consumă, prin aceasta reducându-se masa rachetei, continuă totuși să existe un rezervor care conținea combustibilul consumat, acesta nemaifiind util din punct de vedere funcțional. Hermann a ajuns astfel, în mod independent, să inventeze conceptul de ardere în etape a combustibilului.

În 1912 Hermann Oberth a devenit student la medicină al Universității din München, participând apoi ca medic militar la Primul Război Mondial. Hermann a spus mai apoi că cea mai importantă concluzie personală, pe care a tras-o în urma experienței avute, a fost că nu va dori niciodată să profeseze ca medic. După război s-a întors la aceeași universitate, de data aceasta studiind fizica sub îndrumarea unora dintre cele mai luminate minți ale vremii în domeniu.

În 1922, lucrarea sa de doctorat despre știința rachetelor a fost respinsă, fiind considerată utopică. Lucrarea a fost totuși tipărită folosind fonduri private și a produs controverse în presă. Hermann a comentat ulterior că s-a abținut, în mod deliberat, să scrie o altă lucrare de doctorat, cu scopul declarat de a deveni un om de știință mai valoros decât cei care i-au respins-o, chiar fără a fi recunoscut de aceștia. Oberth a fost un critic al sistemului de învățământ al vremii, comparându-l cu o mașină cu farurile ațintite înapoi, lipsită de viziune de viitor.

În 1923, Hermann Oberth a publicat cartea Racheta în spațiul interplanetar, iar în 1929, Moduri de a călători în spațiu. În anii 1928-1929, Hermann a lucrat la Berlin în calitate de consultant științific la primul film din istorie cu acțiune care se desfășura în spațiu: Femeile de pe Lună. Filmul a fost produs de UFA-Film Co., în regia lui Fritz Lang și a avut un succes enorm în popularizarea noii științe a rachetelor.

În toamna lui 1929, Hermann Oberth a lansat prima sa rachetă cu combustibil lichid, numită Kegeldüse. În aceste experimente a fost asistat de studenți de la Universitatea Tehnică din Berlin, printre care se afla și Wernher von Braun. La construirea primei rachete de mari dimensiuni din lume, numită A4, dar cunoscută astăzi mai degrabă sub numele V-2, s-au folosit 95 dintre invențiile și recomandările lui Hermann Oberth.

În 1938, familia Oberth s-a mutat din Sibiu. Mai întâi s-a mutat în Austria, unde a lucrat la Colegiul Tehnic din Viena, apoi în Germania, unde a lucrat la Colegiul Tehnic din Dresda, ajungând în final la Peenemünde (angajat sub numele fals Fritz Hann), unde Wernher von Braun construise deja racheta V-2.

La sfârșitul războiului, Hermann Oberth lucra la complexul WASAG, de lângă Wittenberg, la rachete cu combustibil solid, pentru apărare aeriană. După terminarea războiului și-a mutat familia la Feucht, lângă Nürnberg.

În 1948, lucra în calitate de consultant independent și scriitor în Elveția. În 1950, a încheiat în Italia munca pe care o începuse la WASAG. În 1953, s-a întors la Feucht pentru a ajuta la publicarea cărții sale Omul în spațiu în care descria ideile sale legate de un reflector spațial, o stație spațială, o navă spațială electrică și costume de cosmonaut.

Hermann Oberth in 1950 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Hermann Oberth in 1950 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Între timp Wernher von Braun fondase un institut pentru explorare spațială în Statele Unite ale Americii, la Huntsville, Alabama, unde i s-a alăturat și Hermann Oberth. Aici Hermann Oberth a fost implicat într-un studiu numit Dezvoltarea tehnologiei spațiale în următorii zece ani. La sfârșitul lui 1958, Hermann Oberth, din nou in Feucht, a găsit timpul să își pună pe hârtie și să publice gândurile sale legate de posibilitățile tehnologice ale unui vehicul lunar, o catapultă lunară, un elicopter și un avion silențios și altele. În anul 1960, a lucrat la Convair, în calitate de consultant tehnic de-a lungul dezvoltării rachetelor Atlas, în Statele Unite.

Hermann Oberth s-a retras în 1962, la vârsta de 68 de ani. Criza petrolului din 1977 l-a făcut să se concentreze asupra surselor alternative de energie, aceasta ducând la concepția planului unei centrale eoliene. Principalele sale activități, după ce s-a retras, au fost însă legate de filosofie, Hermann Oberth mai scriind încă niște cărți legate de acest subiect.

Hermann Oberth s-a stins din viață la 28 decembrie 1989, la vârsta de 95 de ani, la Feucht.

Hermann Oberth s-a căsătorit în jurul vârstei de 35 de ani cu Tilli Oberth (născută Hummel), cu care a avut patru copii, dintre care un băiat a murit pe front în al Doilea Război Mondial, iar o fată a murit curând după aceea, în august 1944, într-un accident de muncă.

După moartea sa, s-a deschis la Feucht Muzeul Spațial Hermann Oberth, unde cercetările sale și rezultatele acestora sunt disponibile publicului. Societatea Hermann Oberth pe de altă parte aduce laolaltă oameni de știință, cercetători și astronauți din toată lumea pentru a-i continua opera.

 

Cinstirea memoriei lui Hermann Oberth

- În anul 1991 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

- La Feucht (Germania) Muzeul Spațial Hermann Oberth îi este consacrat.

- Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu îi poartă numele: Facultatea de Inginerie „Hermann Oberth”.

- Un bust al lui Hermann Oberth a fost amplasat la Sibiu.

- Un bust al lui Hermann Oberth a fost amplasat și la Sighișoara, acolo unde a făcut liceul. O piațetă din același oraș îi poartă numele.

- Casa Memoriala “Hermann Oberth” din Medias.

- Un crater de pe fața ascunsă a Lunii și asteroidul 9253 Oberth îi poartă numele.

- Aeroclubul Sibiu a luat numele „Hermann Oberth

 

cititi mai mult despre Hermann Oberth si pe: enciclopediaromaniei.rowww.armyacademy.ro;  en.wikipedia.orgwww.nasa.govwww.britannica.comwww.space.com

La ordinea zilei – 25 iunie 2020

La ordinea zilei – 25 iunie 2020

foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 25 iunie

Ortodoxe – Sf. Mare Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia

Greco-catolice – Sf. cuv. m. Febronia

Romano-catolice – Sf. Wilhelm, abate

 

Ziua internaţională a navigatorului (IMO)

Ziua internaţională a navigatorului (“Day of the Seafarer”) se sărbătoreşte, anual, la 25 iunie, în 2020 împlinindu-se zece ani de la instituirea acesteia. Tema campaniei din 2020 este: “Navigatorii sunt lucrători cheie” (“Seafarers are Key Workers”), potrivit site-ului Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO), www.imo.org.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Guvernul a aprobat proiectul privind stabilirea datei alegerilor locale în 27 septembrie

A fost adoptat proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, respectiv data de 27 septembrie 2020“, a precizat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, după şedinţa Executivului.

 

Uniunea Salvați România – USR: CNAIR continuă seria de autostrăzi cu cocoașă din România!

După cocoașa de la Focșani a viitoarei autostrăzi A7 în zona de nord-sud a Moldovei, apare o cocoașa și la Boița pentru viitoare autostrada A13 în zona din sudul Ardealului, care leagă Sibiu-Făgăraș-Brașov.

Deputatul Cătălin Drulă susține că vinovați și complici sunt atât prestatorii care livrează fie rezultate care îi avantajează mai mult în derularea contractului de consultanță, cât și cei din CNAIR care consideră analizele de orice fel un moft, o formalitate care trebuie bifată pentru a ajunge la concluzii pre-impuse și nu în ultimul rând consultantul JASPERS al Comisiei Europene și BEI care ar fi trebuit să prindă aceste detalii tehnice de manipulare a unei analize.

Niciodată nu e însă prea târziu să corectăm o alegere greșită cu care vom trăi 100 de ani. Deputatul Cătălin Drulă îi lansează o provocare și ministrului Transporturilor: Domnule Bode, haideți să scăpăm și de cocoașa de la Focșani (A7) și de cea de la Boița (A13)!
cititi mai mult pe www.contributors.ro

 

Uniunea Salvați România – USR: Costel Alexe, ministrul Mediului, ascunde adevărul! Senatorul USR Mihai Goţiu are dovada că în timpul stării de urgență s-a furat mai mult lemn comparativ cu anul trecut.

În urma unei interpelări, senatorul USR a fost informat că numărul transporturilor de lemn confirmate ca fiind ilegale în urma apelurilor făcute de cetățeni la 112, în perioada martie – mai 2020, este dublu față de lunile similare ale anului trecut.

 

Nicușor Dan: PMB este obligată, prin decizia de astăzi a Curții de Apel, să reevalueze licitația de tramvaie în urma căreia desemnase drept câștigătoare societatea turcă, Durmazlar Makina, în dauna Astra Vagoane Călători SA.

Decizia instanței nu face altceva decât să valideze hotărârea Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) care anulase licitația Primăriei, ca urmare a contestării ei de către societatea din Arad.

Conform informațiilor oferite de mass-media, Durmazlar Makina nu avea niciun tramvai în portofoliu care să se încadreze în cerințele din caietul de sarcini, iar prototipurile erau interzise. CNSC a anulat licitația Primăriei deoarece a constatat că firma turcă fusese împinsă pe primul loc, pe baza unor simple declarații, insuficiente, firește, pentru a demonstra validitatea angajamentelor asumate.

PMB nu doar că nu a acceptat să refacă licitația, dar s-a erijat în instanță ca apărător al firmei turcești, deși aceasta nu contestase decizia CNSC. Prin urmare, Primăria, adică bucureștenii, trebuie să plătească acum și 35000 lei, drept cheltuieli de judecată. Organizarea defectuoasă a licitației va duce și la pierderea fondurilor europene, iar cetățenii Bucureștiului vor continua să călătorească în tramvaie vechi, degradate, în care își pun viața în pericol.

Iată cum, în loc de 100 de tramvaie noi, care urmau să fie achiziționate din bani europeni, primarul PSD, Gabriela Firea, oferă bucureștenilor, încă o dată, nota de plată a incompetenței sale și a intereselor care țin administrația în afara legilor.

Aceasta este realitatea, pe care PSD și primarul său, Gabriela Firea, o livrează zi de zi bucureștenilor: un dezastru continuu și un circ fără măsură care trebuie oprit acum!

 

Ana Ciceală, Consilier Municipal Uniunea Salvați România, Candidat din partea Alianței USR PLUS pentru Primăria Sectorului 3:

Am susținut astăzi o conferință de presă în Parcul Pantelimon, emblematic pentru mandatele dezastruoase ale primarului Robert Negoiță. Am făcut bilanțul celor 8 ani de risipă și incompetență pe care acesta i-a petrecut la Primăria Sectorului 3. Demn urmaș al ”școlii de administrație” de la Voluntari, Robert Negoiță a blocat orice tentativă de a aduce un plus de transparență în procesele decizionale, a sfidat și chiar a încălcat în mod repetat legile și a distrus sistematic spațiile verzi.
cititi mai mult pe www.facebook.com/AnaCicealaUSR

 

CNSAS: Mugur Isărescu a activat ca informator al Securităţii în perioada 1979-1989

CNSAS susţine că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a activat ca informator în perioada 1979-1989, furnizând fostei Securităţi informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa nivelului de trai din România.

Curtea de Apel Bucureşti a dat publicităţii, joi, cererea prin care CNSAS solicită judecătorilor să constate calitatea de colaborator al Securităţii în cazul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

În documentul transmis la solicitarea AGERPRES, sunt mai multe pasaje anonimizate de către reprezentanţii Curţii de Apel, ca de altfel şi numele conspirativ al lui Isărescu.

(…)

În opinia CNSAS, informaţiile furnizate de Mugur Isărescu au îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

“(…) Nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări. Este exclus ca pârâtul (Mugur Isărescu, n.r.) să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra celor la care se referea în notele sale ar fi putut să se desfăşoare acţiuni de investigare din partea Securităţii. Or, aceste posibile acţiuni de investigare presupuneau cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată, prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cei denunţaţi, fără acordul acestora. De asemenea, măsurile de urmărire se înăspreau dacă cei denunţaţi se aflau deja în vizorul Securităţii“, precizează CNSAS.

Atât timp cât pârâtul nu a luat în calcul şi ipoteza în care Securitatea nu ar fi cunoscut situaţia denunţată, rezultă că pârâtul nu a menajat interesele persoanei denunţate, nu a avut o atitudine precaută şi nici de protejare a celui denunţat. Prin urmare, nesocotind interesele celui denunţat, pârâtul a vizat îngrădirea dreptului la viaţă privată în privinţa celui denunţat, atât timp cât a acceptat că persoana denunţată să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţului său. Altfel spus, prin furnizarea acestor informaţii, pârâtul a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare şi, prin urmare, a vizat această consecinţă“, adaugă CNSAS.

Pe de altă parte, spune CNSAS, Isărescu ar fi trebuit să conştientizeze că scopul Securităţii era identificarea şi apoi intimidarea celor care aveau curajul de a se exprima liber, astfel încât aceştia să renunţe la exteriorizarea unor atitudini neagreate de regimul comunist.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

DIICOT: Cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume – reţinut; se propune arestarea

Autorul celor mai bune falsuri de bancnotă de 100 de lei din istoria României, considerat cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume, a fost reţinut de procurori şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar ceilalţi doi membri ai grupării pe care acesta o conducea au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, informează joi DIICOT.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Vreme instabilă în Bucureşti, cu averse şi descărcări electrice, până vineri dimineaţa

Cod portocaliu de ploi abundente în peste jumătate din ţară, până la ora 23:00

 

Situația din România – 25 iunie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 25 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.286 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.906 au fost declarate vindecate și externate.

Până astăzi, 1.565 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 24.06.2020 (10:00) – 25.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (7 bărbați și 3 femei)

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 460 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 199 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.149 de persoane. Alte 72.658 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 663.558 de teste.

Situația din România - 25 iunie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com

Situația din România – 25 iunie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.601 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați.

MAE: 996 de români angajaţi la compania de prelucrare a cărnii din Rheda-Wiedenbruck – confirmaţi cu SARS-CoV-2

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 24 iunie 2020, au fost raportate 1.524.111 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 306.210 (+921)/ 42.927 (+280) / 1.345 (+15)
Spania 246.752 (+248)/ 28.325 (+1)/ 150.376 -
Italia 238.833 (+113) / 34.675 (+18) / 186.111 (+1.526)
Franţa 161.267 (+517) /29.720 (+57)/ 75.251 (+296)
Germania 191.449 (+587) / 8.914 (+19) / 176.422 (+597)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 24 IUNIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

9.229.049 (+165.785)/ 477.269 (+5.588)/ 4.746.836 (+115.956)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 23 iunie – 24 iunie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Moscova avertizează SUA împotriva încălcării Actului Fondator NATO-Rusia prin relocarea unor trupe în Polonia

Urmărim îndeaproape anunţurile făcute de Washington cu privire la posibila relocare a unei părţi a contingentului american din Germania în Polonia‘, a spus Gruşko, adăugând că Moscova va analiza demersul american nu numai din punctul de vedere al consecinţelor militare asupra securităţii regionale, ţinând cont de interesele legitime ale Rusiei şi ale aliaţilor ei, în primul rând Belarus, dar şi din punct de vedere al respectării poziţiei fundamentale a Actului Fondator NATO-Rusia.

În acest sens, Gruşko, fost ambasador al Rusiei la NATO, a declarat că respectivul document cuprinde obligaţia Alianţei Nord-Atlantice de a se abţine de la ‘desfăşurarea unor forţe combatante semnificative suplimentare‘ în Europa.

Potrivit ministrului rus, ‘SUA ar putea încălca evident acest document internaţional‘. ‘Washingtonul distruge constant cadrele fundamentale ale securităţii militare în Europa’, a afirmat responsabilul rus, citând retragerea Statelor Unite din Tratatul privind Forţele Nuclear Intermediar (INF) şi din Tratatul ‘Cer Deschis’.

Însă, unii observatori independenţi amintesc că Actul Fondator semnat de cele două părţi în 1997 prevede, de asemenea, că şi ‘Rusia va manifesta o reţinere similară în privinţa dislocării convenţionale a forţelor sale în Europa‘, iar, în opinia acestora, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare flagrantă a acestui angajament.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Summit în videoconferinţă între Emmanuel Macron şi Vladimir Putin, vineri

Preşedinţii Emmanuel Macron şi Vladimir Putin vor discuta vineri după-amiază prin videoconferinţă pentru a trece în revistă “dialogul strategic” angajat între Franţa şi Rusia, precum şi crizele actuale, ca Libia şi Siria, a anunţat miercuri Palatul Elysée, notează AFP.

Preşedinţii francez şi rus “şi-au exprimat dorinţa de a avea un schimb de păreri aprofundat pentru a trece în revistă echilibrele strategice în perioada pandemiei” şi “a aborda principalele crize la ordinea zilei în Consiliul de Securitate”, a precizat preşedinţia de la Paris.

Problemele “Ucrainei, Libiei, Iranului şi Siriei” se vor afla pe agenda discuţiilor, precum şi “cooperarea în domeniul sănătăţii şi mediului”, a adăugat Palatul Elysée.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

”Legea consimţământului” a crescut numărul condamnărilor pentru viol în Suedia

Acest act normativ, adoptat în contextul mişcării feministe #MeToo, a introdus în codul penal suedez şi un nouă infracţiune denumită ”viol prin neglijenţă”, pentru cazurile în care justiţia poate să considere că ”o persoană ar fi trebuit să fie conştientă de riscul ca o altă persoană să nu participe în mod voluntar” la actul sexual.

Conform unei statistici întocmite de Consiliul naţional suedez pentru prevenirea infracţionalităţii (Bra), numărul condamnărilor pentru viol a crescut sub efectul acestei legi de la 190, în anul 2017, la 333 în 2019.

De asemenea, 76 de dosare penale care în virtutea legii precedente nu ar fi putut să fie deschise au fost soluţionate în baza noii legi, jumătate dintre ele prin condamnare. Anul trecut au fost pronunţate 12 condamnări pentru ”viol prin neglijenţă”.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Un miner african a devenit milionar după ce a vândut două fragmente de tanzanit

Saniniu Kuryan Laizer, în vârstă de 52 de ani, a găsit cele două pietre preţioase, care cântăresc 9,27 kilograme respectiv 5,1 kilograme, în munţii Mererani din nordul ţării sale, într-o zonă pe care preşedintele tanzanian John Magufuli a decis să o închidă cu un zid în 2018, pentru a controla producţia locală şi a lupta cu exporturile ilegale de tanzanit.

Minerul a vândut cele două fragmente Guvernului tanzanian contra sumei de 7,7 miliarde de şilingi tanzanieni (2,9 milioane de euro).

Tanzanitul, o piatră preţioasă cu un colorit intens, în nuanţe de la bleu la violet, exportată mai ales în India, este exploatat doar în munţii Mererani, în proximitatea vârfului Kilimandjaro.

Cu ocazia unei recepţii organizate miercuri în oraşul Manyara pentru a sărbători evenimentul, ministrul tanzanian al Minelor, Doto Biteko, a afirmat că aceste două pietre preţioase sunt cele mai mari descoperite vreodată în ţara lui.

Minerul care le-a găsit a spus că doreşte să folosească banii încasaţi pentru a contribui la dezvoltarea comunităţii sale. “Intenţionez să construiesc un centru comercial în Arusha şi o şcoală în apropiere de casa mea“, a declarat Saniniu Kuryan Laizer.

Guvernul tanzanian a anunţat pe Twitter că pietrele preţioase vor fi conservate la Muzeul Naţional.

Tanzania a introdus în 2017 o nouă legislaţie, care impune companiilor străine să plătească statului tanzanian 16% din acţiunile lor pentru fiecare proiect minier.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Un autobuz a căzut de pe un pod la Varşovia: un mort şi 20 de răniţi

Autobuzul, de tip articulat, a lovit barierele la ieşirea de pe un mare pod peste Vistula. Partea din faţă a vehiculului a căzut de la o înălţime de circa cinci metri, iar cea din spate a rămas, aplecată, pe marginea carosabilului. În ce priveşte cauza accidentului, prima ipoteză luată în calcul este că şoferului i s-a făcut rău la volan, au indicat pompierii.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ştirile zilei – 25 iunie 2020

Revista Presei din 25 iunie

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 25 iunie în Istorie;

- Legea 55/2020, starea de alertă și Normele pentru terase: amenzi de până la 50.000 lei, măsuri neclare, triplă sancționare;

- Legea 55/2020, zisă a stării de alertă. Sancţiuni și aberaţii