Viridis Visconti
Viridis Visconti (n.c. 1350 – d. 1 martie 1414)[3] aparținând familiei Visconti, a fost fiica lui Bernabò Visconti, conducătorul signoriei Milano, și a soției sale, Beatrice della Scala(d), fiica lui Mastino al II-lea de Verona. (Unii autori susțin că Virirdis a fost fiica nelegitimă a lui Bernabò Visconti fără a indica cine a fost mama ei.)[4][5] Ea a devenit ducesă de Austria, Stiria, Carintia și contesă a Tirolului prin căsătoria cu Leopold al III-lea de Habsburg.
Biografia[modificare | modificare sursă]
Pe linie paternă Viridis provenea din familia nobiliară Visconti ce era aparținea ghibelinilor fiind loială împăratului romano-german. Visconti era o familie nobiliară lombardă care a preluat stăpânirea orașului Milano în jurul anului 1277. În 1395, când a fost creat Ducatul de Milano, regele Venceslau al IV-lea al Boemiei l-a numit duce de Milano pe Gian Galeazzo Visconti (1351–1402), unchiul lui Viridis.
Tatăl lui Viridis, Bernabò Visconti a fost descris ca un despot crud și nemilos. Fiind dușman implacabil al bisericii, Bernabò a ocupat orașul papal Bologna, a negat autoritatea papală, a confiscat proprietățile ecleziastice și a interzis oricăruia dintre supușii lui să aibă relații cu Curia romană. Bernabò a fost excomunicat în 1363 de papa Urban al V-lea, care a pornit o cruciadă împotriva sa.[6]
Pe linie maternă Viridis provenea din familia nobilă Della Scala (în italiană Scaligeri, în germană Scaliger), care a stăpânit Verona din 1260 până în 1387. Frații Alberto al II-lea și Mastino al II-lea (ultimul fiind bunicul matern al lui Viridis) au fost considerați cei mai bogați și mai puternici prinți din generația lor în Italia.
Viridis este considerată binefăcătoarea Mănăstirii Stična (astăzi în Slovenia) care a fost întemeiată în secolul al XII-lea de Peregrin, patriarhul de Aquileia. În scrierile lui J.W. Valvasor despre Mănăstirea Stična, Viridis apare de trei ori pe lista celor ce au făcut donații (în anii 1397, 1404, 1414) ca „Viridis, născută Ducesă de Milano” și „Ducesă de Austria”. După moartea soțului ei, Viridis a locuit într-o clădire de lângă această mănăstire, care fusese inițial clădirea mănăstirii, însă ea avea și o reședință în Ljubljana (în germană Laibach). Starețul Albert de Lindeck, care a adus deseori mănăstirea în dificultăți financiare datorită proastei administrări, a împrumutat sume mari de bani în schimbul gajării domeniilor monahale. Pentru donațiile primite de la Viridis mănăstirea se obligase să țină liturghii pentru ea, pentru soțul ei căzut în luptă și pentru părinții ei. Conform acordului scris, după ce Viridis avea să moară, toate domeniile trebuiau să revină mănăstirii, iar ea urma să fie îngropată în mănăstire. Această dorință i-a fost împlinită.
Căsătoria și descendenții[modificare | modificare sursă]
În 1365 Viridis s-a căsătorit cu Leopold al III-lea de Habsburg (n. 1351 – d. 1386), ducele Austriei, care a murit în Bătălia de la Sempach. Negociatorul acestei căsătorii a fost ducele Rudolf al IV-lea, fratele cel mare al lui Leopold, care urmărea obținerea susținerii necesare în conflictul provocat de tatăl lor, Albert al II-lea, pentru ocuparea teritoriilor Patriarhatului de Aquileia. Căsătoria lui Leopold cu Viridis a întărit acordul încheiat cu tatăl ei, Bernabò Visconti, însă această alianță nu a avut ca rezultat câștigul teritorial urmărit de familia de Habsburg.[5]
Din această căsătorie au rezultat șase copii:
- Wilhelm cel Ambițios (1370–1406), duce al Austriei, căsătorit în 1401 cu prințesa Ioana de Neapole din Casa de Anjou, fiica regelui Carol al III-lea de Neapole și soției sale, prințesa Margareta de Durazzo;
- Leopold al IV-lea cel Gras (1371–1411), duce al Austriei, căsătorit în 1393 cu prințesa Caterina de Burgundia, fiica ducelui Filip al II-lea, duce de Burgundia și a soției sale, contesa Margareta de Flandra;
- Ernest cel de Fier (1377–1424), duce al Austriei și Stiriei, căsătorit:
- în 1392 cu prințesa Margareta de Pomerania, fiica ducelui Boguslav al V-lea de Pomerania și a soției sale, prințesa Adelaida de Braunschweig;
- în 1412 cu Cimburga de Mazovia, fiica ducelui Ziemowits al IV-lea de Mazovia și a soției sale, ducesa Alexandra a Lituaniei;
- Frederic al IV-lea cel cu Buzunarul gol (1382–1439), duce al Austriei și conte de Tirol, căsătorit:
- în 1406 cu Elisabeta, prințesă a Palatinatului, fiica regelui romano-german Rupert (al III-lea) al Palatinatului și a soției sale, contesa Elisabeta de Hohenzollern-Nürnberg;
- în 1410 prințesa Anna de Braunschweig-Göttingen (1390–1432), fiica ducelui Frederic I, duce de Braunschweig-Göttingen și a soției sale, prințesa Anna de Saxonia-Wittenberg;
- Elisabeta (născută între 1378 și 1392);
- Caterina (născută între 1365 și 1386) stareță în Viena.[7][8]
Unele surse indică încă o fiică cu numele Margareta (născută între 1365 și 1386).[8][9]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Viridis Visconti, The Peerage, accesat în
- ^ a b c The Peerage
- ^ „CERL Tesaurus”. Accesat în .
- ^ Helmut Andics: Die Frauen der Habsburger, prima editie, Editura Fritz Molden, Viena/München/Zürich 1969, pg. 57, ISBN 9783800037469.
- ^ a b Friedrich Weissensteiner: Grosse Herrscher des Hauses Habsburg, Editura Piper, München/Zürich 1995, ISBN 3-492-03728-3, pg. 53.
- ^ Tuchman, Barbara: A distant mirror : the calamitous 14th century., Ballantie, New York 1979, pg. 263, ISBN 9780307793690
- ^ Monika Schellmann: Zur Geschichte Herzog Ernsts des Eisernen (1386/1402-1424), Disertație (netipărită), Viena, 1966, pg. 14
- ^ a b „The Peerage - Person Page 3922”. Accesat în .
- ^ „The Peerage - Person Page 11388”. Accesat în .
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Lexikon der Geschichte, Gütersloh / München 1998, ISBN 3-572-01285-6.
- Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon., Editura Ueberreuter, Viena 1988, ISBN 3-8000-3247-3.
- Jože Gregorič: Cistercijani v Stični, Ljubljana 1980.
- Jože M. Grebenc: Gospodarska ustanovitev Stične ali njena dotacija 1135., Samostan Stična (Mănăstirea Stićna) 1973.
- Jože Mlinarič: Kostanjeviška opatija 1234–1786, Ljubljana 1987.
- J.W. von Valvasor: Ehre, vol. III, Facsimil, Heppenheim 1971.
- Richard Reifenscheid: Die Habsburger. Von Rudolf I. bis Karl I. Editura Styria, Graz/Viena/Köln 1982, pg. 46, 53, 72.
- Andreas Thiele: Erzählende genealogische Stammtafeln zur europäischen Geschichte., vol II, partea a 2-a: Europäische Kaiser-, Königs- und Fürstenhäuser II Nord-, Ost- und Südeuropa., Editura R.G. Fischer, 1994, Tabelul 441 a.
- Hellmut Andics: Die Frauen der Habsburger., Editura Fritz Molden, Viena/München/Zürich 1969, ISBN 978-3-8000-3746-9.
- Friedrich Weissensteiner: Grosse Herrscher des Hauses Habsburg., Editura Piper, München/Zürich 1995, ISBN 3-492-03728-3.
