Reforma publicării în revistele academice

Reforma publicării revistelor academice constă în susținerea schimbărilor în modul în care revistele academice sunt create și distribuite în era Internetului și apariția publicării electronice. De la apariția internetului, oamenii au organizat campanii pentru a schimba relațiile între și dintre autorii academicieni, distribuitorii lor tradiționali și cititorii lor. Cea mai mare parte a discuției s-a concentrat pe profitul din beneficiile oferite de capacitatea Internetului de distribuire pe scară largă a materialelor de lectură.

Istorie

Înainte de apariția internetului, cercetătorilor le era dificil să distribuie articole care prezentau rezultatele cercetării lor. Din punct de vedere istoric, editorii au prestat servicii, inclusiv corecturi, compunere, editare de copiere, tipărire și distribuție la nivel mondial. În vremurile moderne, toți cercetătorii este de așteptat să ofere editorilor copii digitale ale lucrării lor, care nu au nevoie de procesare ulterioară. Pentru distribuția digitală, imprimarea nu este necesară, copierea este gratuită, iar distribuția la nivel mondial are loc instantaneu online. În publicarea revistelor de știință, tehnologia internetului a permis celor cinci mari edituri științifice – Elsevier, Springer, Wiley, Taylor și Francis și American Chemical Society – să-și reducă cheltuielile astfel încât să poată genera în mod constant profituri de peste 35% pe an. În 2017, aceștia cinci au publicat 56% din toate articolele din jurnale. Restul de 44% au fost publicate de peste 200 de mici edituri.

Internetul a făcut mai ușor pentru cercetători să elaboreze lucrări care erau procesate anterior de editori, iar unii cercetători au început să simtă că nu trebuie să plătească pentru serviciile editorilor. Această percepție a reprezentat o problemă pentru editori, care au afirmat că serviciile lor sunt încă necesare la tarifele cerute de ei. Criticii au început să descrie practicile editorilor cu termeni precum „înșelătorie corporativă” și „fraudă organizată”. Savanții obțin uneori articole de la colegii savanți prin canale neoficiale, cum ar fi postarea de solicitări pe Twitter folosind hashtag-ul „#icanhazpdf” (o piesă pe meme-ul I Can Has Cheezburger?), pentru a evita plata taxelor de acces ale editorilor. În 2004, au existat rapoarte în presa britanică despre o „revoluție în publicarea academică” care ar face cercetarea disponibilă gratuit online, dar mulți oameni de știință au continuat să-și publice lucrările în reviste tradiționale de mare nume precum Nature.

Pentru o scurtă perioadă de timp, în 2012, denumirea Primăvara Academică (Academic Spring), inspirată de Primăvara Arabă, a fost folosită pentru a indica mișcările academicilor, cercetătorilor și savanților care se opun dreptului de autor restrictiv și circulației revistelor academice tradiționale și promovează, în schimb, accesul liber online. Barierele în calea accesului gratuit pentru cercetările științifice recente au devenit un subiect fierbinte în 2012, după ce o postare pe blog a matematicianului Timothy Gowers a devenit virală în ianuarie. Potrivit lui Financial Times, mișcarea a fost numită de Dennis Johnson Melville House Publishing, deși omul de știință Mike Taylor a sugerat că numele provine de la The Economist.

Mike Taylor a susținut că Primăvara Academică poate avea rezultate neașteptate dincolo de beneficiile evidente. Referindu-se la lucrările biofizicianului Cameron Neylon, el spune că, deoarece știința modernă este acum mai dependentă de rețelele care funcționează bine decât de indivizi, punerea la dispoziție gratuită a informațiilor poate ajuta analizele bazate pe computer să ofere oportunități pentru descoperiri științifice majore. Oficialii guvernamentali și universitari au salutat perspectiva de a economisi la abonamente, care au crescut în costuri, în timp ce bugetele universităților s-au micșorat. Mark Walport, directorul Wellcome Trust, a indicat că pe sponsorii științei nu îi deranjează că trebuie să finanțeze publicarea în plus față de cercetare. Nu toată lumea a susținut mișcarea, editorul științific Kent Anderson numind-o „retorică superficială care vizează ținta greșită”.

Motivații pentru reformă

Deși are un precedent istoric, accesul deschis a devenit dorit ca răspuns la apariția publicării electronice, ca parte a unei dorințe mai largi de reformă a publicării revistelor academice. Publicarea electronică a creat noi beneficii în comparație cu publicarea pe hârtie, dar dincolo de aceasta, a contribuit la cauzarea de probleme în modelele tradiționale de publicare.

Premisele din spatele accesului deschis sunt că există modele de finanțare viabile pentru a menține standardele tradiționale de publicare academică de calitate, efectuând, de asemenea, următoarele modificări în domeniu:

1. În loc de a face revistele disponibile printr-un model de afaceri cu abonament, toate publicațiile academice ar trebui să fie libere să fie citite și publicate cu un alt model de finanțare. Publicațiile ar trebui să fie gratuite sau „libere de citit”.
2. În loc să aplice noțiuni tradiționale de drept de autor publicațiilor academice, cititorii ar trebui să fie liberi să se bazeze pe cercetările altora. Publicațiile ar trebui să fie libere sau „liber pentru a construi pe baza lor”.
3. Toată lumea ar trebui să aibă o mai mare conștientizare a problemelor sociale grave cauzate de restricționarea accesului la cercetarea academică.
4. Toată lumea ar trebui să recunoască faptul că există provocări economice serioase pentru viitorul publicării academice. Chiar dacă modelele de acces deschis sunt problematice, modelele tradiționale de publicare cu siguranță nu sunt durabile și ceva radical trebuie schimbat imediat.

Accesul deschis are, de asemenea, ambiții dincolo de simpla acordare a accesului la publicații academice, deoarece accesul la cercetare este doar un instrument pentru a ajuta oamenii să atingă alte obiective. Accesul deschis promovează activitățile academice în domeniile datelor deschise, guvernării deschise, resurselor educaționale deschise, software-ului gratuit și cu sursă deschisă și știința deschisă, printre altele.

Probleme abordate de reforma publicației academice

Motivațiile pentru reforma publicării revistelor academice includ capacitatea computerelor de a stoca cantități mari de informații, avantajele de a oferi mai multor cercetători acces la preprinturi și potențialul de interactivitate între cercetători

Diverse studii au arătat că cererea de cercetare cu acces deschis a fost de așa natură încât articolele disponibile gratuit au avut în mod constant factori de impact mai mari decât articolele publicate sub acces restricționat.

Unele universități au raportat că abonamentele moderne „pachet deal” erau prea costisitoare pentru a le menține și că ar prefera să se aboneze la reviste individual pentru a economisi bani.

Problemele care au condus la discuții despre reforma publicației academice au fost luate în considerare în contextul a ceea ce ar putea oferi accesul deschis. Iată câteva dintre problemele din publicarea academică pe care susținătorii accesului deschis pretind că accesul deschis le-ar aborda:

1. O criză a prețurilor numită criza serialelor a crescut în deceniile de dinaintea accesului deschis și rămâne și astăzi. Industria editorială academică a crescut prețurile revistelor academice mai repede decât inflația și dincolo de bugetele bibliotecilor.
2. Criza prețurilor nu înseamnă doar o presiune asupra bugetelor, ci și că cercetătorii pierd de fapt accesul la reviste.
3. Nici măcar cele mai bogate biblioteci din lume nu își pot permite toate revistele pe care utilizatorii lor le cer, iar bibliotecile mai puțin bogate sunt grav afectate de lipsa accesului la reviste.
4. Editorii folosesc strategii de „grupare” pentru a vinde reviste, iar această strategie de marketing este criticată de multe biblioteci pentru că le obligă să plătească pentru reviste nepopulare pe care utilizatorii lor nu le cer, în timp ce stoarce din bugetele bibliotecilor editorii mai mici, care nu pot oferi abonamente la pachet.
5. Bibliotecile își reduc bugetele pentru cărți pentru a plăti pentru reviste academice.
6. Bibliotecile nu dețin reviste electronice în formă de arhivă permanentă, deoarece dețin copii pe hârtie, așa că dacă trebuie să anuleze un abonament, atunci pierd toate revistele abonate. Acest lucru nu s-a întâmplat cu jurnalele pe hârtie și totuși costurile au fost mai mari pentru versiunile electronice.
7. Editorii academici obțin active esențiale de la abonații lor într-un mod în care alți editori nu le obțin. Autorii donează textele revistelor academice editorilor și acordă drepturi de publicare, iar editorii și arbitrii donează recenzii inter pares pentru a valida articolele. Oamenii care scriu jurnalele pun la îndoială presiunea crescută exercitată asupra lor pentru a plăti prețuri mai mari pentru jurnalul produs de comunitatea lor.
8. Editorii convenționali folosesc un model de afaceri care necesită bariere de acces și creează deficit artificial. Toți editorii au nevoie de venituri, dar accesul deschis promite modele în care deficitul este fundamental pentru creșterea veniturilor.
9. Publicarea academică depinde în mare măsură de politica guvernamentală, subvențiile publice, economia cadourilor și practicile anticoncurențiale, totuși toate aceste lucruri sunt în conflict cu modelul convențional de publicare academică de restricționare a accesului la lucrări.
10. Jurnalele cu acces cu taxă concurează mai mult pentru ca autorii să le doneze conținut decât pentru ca abonații să plătească pentru lucrare. Acest lucru se datorează faptului că fiecare revistă academică are un monopol natural asupra informațiilor din domeniul său. Din această cauză, piața revistelor de stabilire a prețurilor nu are feedback, deoarece este în afara forțelor tradiționale ale pieței, iar prețurile nu au niciun control care să o determine să servească nevoile pieței.
11. Pe lângă monopolul natural, există dovezi care susțin că prețurile sunt umflate artificial pentru a aduce beneficii editorilor în timp ce dăunează pieței. Dovezile includ tendința editorilor mari de a avea creșteri accelerate ale prețurilor mai mari decât editorii mici, atunci când pe piețele tradiționale volumul mare și vânzările ridicate permit economii de costuri și prețuri mai mici.
12. Editorii convenționali finanțează acțiuni de „protecție a conținutului” care restricționează și controlează partajarea conținutului.
13. Editorii cu scop profit au stimulente economice pentru a reduce ratele de articole respinse, astfel încât să publice mai mult conținut de vândut. Nu există o astfel de forță de piață dacă vânzarea de conținut pentru bani nu este un factor motivant.
14. Mulți cercetători nu sunt conștienți că ar putea fi posibil pentru ei să aibă toate articolele de cercetare de care au nevoie și doar acceptă ca soartă că vor rămâne întotdeauna fără unele dintre articolele pe care și-ar dori să le citească.
15. Accesul la reviste cu acces cu taxă nu crește odată cu creșterea cercetării și publicării, iar editorii academicieni sunt supuși forțelor pieței de a restricționa creșterea publicării și, indirect, din cauza asta limitează creșterea cercetării.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)