Cum a ajuns Elena Băsescu în Parlament fără să fie aleasă: ”Vreau să fac ce-mi place” - Stirileprotv.ro

Cum a ajuns Elena Băsescu în Parlament fără să fie aleasă: ”Vreau să fac ce-mi place”

×
Codul embed a fost copiat

Sunt 2.000 de funcționari în Parlamentul României, iar printre ei au ajuns și foști deputați sau senatori care n-au mai avut noroc la alegerile de anul trecut.

 

Au fost însă ajutați de partide și angajați la direcții de specialitate sau chiar numiți în funcții de conducere. Printre aceștia, și fiica fostului președinte, Elena Băsescu.

Elena Băsescu: ”Îmi place foarte mult activitatea parlamentară și tot ce ține de Parlament și chiar dacă nu am intrat în Parlament ca demnitar, mi-am dorit să-mi continui activitatea în cadrul instituției. Adică vreau să fac ce-mi place”.

Elena Băsescu este acum unul dintre cei 9 consilieri parlamentari de la Comisia de Afaceri Europene din Camera Deputaților. A fost europarlamentar, apoi s-a angajat, în 2019, la grupul parlamentar al Partidului Mișcarea Populară, înființat de tatăl ei.

Citește și
catalog online
Parlamentarii vor să introducă la nivel național catalogul online
INVESTIGAȚIE. Ce au în comun Cristian Popescu Piedone și Nicușor Dan: primăriile pe care le conduc au semnat contracte de milioane de euro cu firme ai căror patroni au conexiuni cu oameni din serviciile secrete

În 2020, Elena Băsescu și-a dorit să ajungă deputat, însă nu a reușit, așa că a rămas pe contractul de consilier. Cu 16 ani vechime pe cartea de muncă, ea câștigă acum puțin peste 5.000 de lei.

Ștefan Mușoiu, președintele Comisiei de Afaceri Europene: "E un om modest, un om cu care se lucrează foarte ușor, care în ciuda demnităților publice pe care le-a avut are o spontaneitate și o decență în comunicare, nu se consideră deasupra celorlalți colegi".

 

Un consilier parlamentar câștigă și 9.500 de lei pe lună

 

Și Mario Oprea, senator PNL timp de 16 ani, a fost unul dintre marii perdanți în 2020. Partidul însă nu l-a uitat, așa că l-a propus în funcția de secretar general adjunct al Senatului.

Reporter: Cum a fost trecerea de la demnitar la înalt funcționar?
Mario Oprea, fost senator PNL: Mărturisesc că foarte greu, mai ales prima săptămână. Am constatat că voi face cu totul altceva.
Reporter: V-a ajutat experiența de senator pentru noua funcție?
Mario Oprea: Foarte puțin. M-a ajutat doar pentru că cunoșteam foarte bine clădirea”.

În mandatul trecut, fostul deputat PSD Georgian Pop a condus Comisia de Control a activității SRI. La ultimele alegeri, a rămas pe dinafară și a intrat în rândul funcționarilor de la

Departamentul de Studii Parlamentare. Iar la Senat, Ion Popa, fost lider al liberalilor, transferat ulterior la ALDE, a ajuns acum director al Direcției Generale de Cooperare Parlamentară Externă.

Sunt aproape 2.000 de funcționari publici în Camera Deputaților și în Senat, de la experți și directori până la muncitori și șoferi.

Un consilier, de pildă, câștigă, în funcție de vechime, între 7.000 și 9.500 de lei brut lunar.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A semnat! Cine va fi antrenor la Steaua în sezonul următor
NEWS ALERT A semnat! Cine va fi antrenor la Steaua în sezonul următor
Citește și...
Huiduielile și injuriile au devenit regulă în Parlament. Orban: „Să aştepte să se deschidă stadioanele”
Huiduielile și injuriile au devenit regulă în Parlament. Orban: „Să aştepte să se deschidă stadioanele”

Că discută moțiuni, bugetul țării sau legi, în băncile parlamentarilor este o hărmălaie de nedescris. Huiduielile și injuriile nu mai constituie excepția, ci regula la fiecare subiect important.

Parlamentarii vor să introducă la nivel național catalogul online
Parlamentarii vor să introducă la nivel național catalogul online

Pentru a-i motiva pe elevi să învețe, și pe părinți să fie mai interesați de soarta copiilor câțiva parlamentari vor să introducă la nivel național catalogul online.

Peste patru sute de foști parlamentari au atacat în instanţă abrogarea pensiilor speciale
Peste patru sute de foști parlamentari au atacat în instanţă abrogarea pensiilor speciale

Revoltaţi că Parlamentul a abrogat pensiile speciale pentru foştii aleşi, peste patru sute dintre aceştia au atacat decizia în instanţă.

Recomandări
Momente de groază pentru 229 de pasageri, la bordul Singapore Airlines. Cum a fost posibil ca un om să moară în turbulențe
Momente de groază pentru 229 de pasageri, la bordul Singapore Airlines. Cum a fost posibil ca un om să moară în turbulențe

229 de oameni au trăit momente de groază în avionul cu care zburau către Singapore când acesta a fost lovit de turbulențe severe.  

Ucraina le cere partenerilor săi să intercepteze rachete ruseşti de pe teritoriul NATO. „Bucăţi de metal care aduc moarte”
Ucraina le cere partenerilor săi să intercepteze rachete ruseşti de pe teritoriul NATO. „Bucăţi de metal care aduc moarte”

Ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a lansat marţi un apel către partenerii occidentali să ia în considerare posibilitatea de a ajuta militar Kievul, relatează EFE.

Xonia vrea să dea în judecată Poliția Română, după ce testele au arătat că nu consumase cocaină, așa cum indica drugtestul
Xonia vrea să dea în judecată Poliția Română, după ce testele au arătat că nu consumase cocaină, așa cum indica drugtestul

Cântăreața Xonia, oprită de polițiști în trafic anul trecut, nu era drogată, așa cum arăta testul inițial. Aceasta este concluzia legiștilor, care au contrazis astfel drugtestul agenților de la Rutieră, care indicase un posibil consum de cocaină.