La Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a fost inaugurată expoziţia permanentă: Istoria Banatului Montan

La Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a fost inaugurată, luni, 4 iulie, expoziţia de bază a muzeului, cu tema, „Istoria industrială a Banatului Montan, în secolele XVIII-XX”. Expoziţia este organizată în patru încăperi, cu patru secţiuni: mineritul (secolul XVIII), metalurgia, locuinţe din Reşiţa veche, construcţii de maşini (secolul XX). Deschiderea expoziţiei a marcat împlinirea a 245 de ani de istorie industrială la Reşiţa, având în vedere faptul că primele furnale din localitate au fost inaugurate în data de 3 iulie 1771.

Evenimentul a fost deschis de către directorul Muzeului Banatului Montan, Dumitru Ţeicu, care a mulţumit invitaţilor, tuturor celor care au donat exponate, uzinelor din Reşiţa şi Bocşa, colectivului din muzeu, care a contribuit la conceptul expoziţional şi care a muncit pentru realizarea expoziţiei, colectiv alcătuit din: Ligia Boldea, Livia Magina, Adrian Magina şi Felician Velimirovici. Dumitru Ţeicu a mulţumit pentru prezenţă celor trei mari istorici, care au susţinut conferinţe în cadrul manifestării dedicate celor 245 de ani de existenţă a industriei la Reşiţa, Costin Feneşan, Volker Wollmann şi Rudolf  Gräf . Despre aceştia, Dumitru Ţeicu a spus că sunt printre cei mai importanţi istorici ai României şi Banatului.

Istoricul Volker Wollmann, primul director al muzeului reşiţean, în prezent stabilit în Germania, a făcut o prezentare a înfiinţării şi funcţionării muzeului reşiţean, a personalităţilor care au au contribuit la dezvoltarea muzeului. Volker Wollmann a făcut şi o prezentare a expoziţiei despre istoria industrială a Banatului, subliniind că este o expoziţie extrem de importantă, care realizează o imagine sugestivă a industriei din Banat, în special a industriei reşiţene.

Tot luni, 4 iulie, la orele dimineţii, a avut loc un simpozion, în care istoricii Costin Feneşan, Volker Wollmann şi Rudolf  Gräf au prezentat referate despre istoria industrială a Reşiţei, documente inedite, rod al cercetărilor prin arhivele vieneze.

Înainte de simpozion, Costin Feneşan, fost dicrector al Arhivelor Naţionale din România, a declarat:

„Istoriei începuturilor Reşiţei, îi lipseşte o anumită rigoare, se fac resimţite lacune de informaţie, şi nu mai vorbim de faptul că, până acum, ne-a lipsit o înlănţuire a evenimentelor. Lucrurile se explică în bună măsură prin faptul că, pe de o parte, în toamna anului 1848, arhiva veche a uzinei Reşiţa, în cursul luptelor dintre trupele habsburgice  şi trupele revoluţionare maghiare de aici, a fost distrusă în întregime. Deci, a dispărut un izvor de primă importanţă. Pe de altă parte, prin faptul că arhiva Direcţiei Miniere Bănăţene, care se păstra la Oraviţa, a suferit, iarăşi, pierderi ireparabile”.

Costin Feneşan a povestit şi modul în care au fost distruse arhivele uzinelor din Reşiţa, în timpul revoluţiei de la 1849, apoi, cum au fost confiscate documente  din arhiva uzielor reşiţene de către trupele de ocupaţie sârbeşti, în 1919, documente care, ulterior, în timpul celui de-al doilea război mondial, au fost distruse. În afară de acesta, şi administraţia românească a contribuit la pierderea ireparabilă a unei părţi din arhiva uzinelor din Reşiţa, în anii 1925-26, când patru vagoane şi jumătate din arhiva reşiţeană au fost vândute ca maculatură la Timişoara.

„Iată, deci, condiţiile în care trebuia să scrii despre începuturile metalurgiei la Reşiţa. Câteva documente izolate s-au păstrat datorită unor oameni vrednici care le-au salvat şi l-aş aminti aici pe inginerul Gheorghe Cimponeriu, de la UDR, şi care au fost publicate în Buletinul UDR-ului. În rest, Reşiţa veche nu poate fi reconstituită decât din documentele care, din fericire, se păstrează în arhiva Camaeri Aulice de la Viena. Tocmai aceste documente le-am cercetat în arhiva Camerei Aulice, în Fondul pentru Monetării şi Minerit. Deci, toate rapoartele din Banat, transmise la Viena, şi toate ordinele de la Viena către Banat se păstrează acolo. Rezultatul cercetării mele este acest material, pe care l-am dus numai până în anul 1776”.

Cercetările interesante şi inedite au fost prezentate în sala de conferinţe a muzeului, din păcate, în faţa unui public extrem de restrâns.

Lazăr Câmpeanu