Un nou fenomen în școli. Elevi costumaţi în animalele și cu atitudine de necuvântătoare
x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Un nou fenomen în școli. Elevi costumaţi în animalele și cu atitudine de necuvântătoare

Un nou fenomen în școli. Elevi costumaţi în animalele și cu atitudine de necuvântătoare

de Redacția Jurnalul    |    15 Mai 2024   •   14:15
Un nou fenomen în școli. Elevi costumaţi în animalele și cu atitudine de necuvântătoare
Sursa foto: Captură video observatornews.ro

Fenomenul "furry" ia amploare în şcoli. Unii elevi se costumează în animale și urcă scările în patru labe.

Aceștia sunt confuzi cu privire la identitatea lor, aparțin comunităţii "furry" şi devin "fursona". Se comportă şi vin la şcoală îmbracaţi în costume de animale. Mai grav, ei nu comunică firesc în timpul orelor. 

"Este plin, mai ales la Arte, mai ales că noi suntem învățați să ne exprimăm prin orice fel posibil. Eram frumos pe bancă, erau clasa a opta - a noua şi începuseră să se alerge în patru labe, se tăvăleau pe iarbă, unul îi dresa...  La vârsta asta nu prea ești decis și îți place să experimentezi tot", spune un elev din Bucureşti, potrivit observatornews.ro .

Profesorii sunt îngrijorați iar psihologii fac apel la conștientizarea acestui fenomen, unde tinerii din România trebuie ajutaţi şi sprijiniţi, mai ales dacă sunt sau au fost victime ale bullyingului în şcoli.

"Poate e nevoia lor de atenție, poate că sunt într-o perioadă cum ar fi adolescența când nu își cunosc încă foarte bine identitatea și nu înțeleg cine sunt, nu se simt acceptați Un fenomen lăsat așa cum este poate să se ducă șa tulburări de personalitate dacă copilul chiar intră în personajul ăsta și nu mai poate să iasă de acolo", atrage atenţia Gabriela Maalouf, psiholog.

Fenomenul "furry"

Fenomenul "furry" este o subcultură care se concentrează pe interese legate de animale antropomorfizate, adică animale care prezintă caracteristici umane, cum ar fi vorbirea, mersul pe două picioare și expresii faciale. Aceasta subcultură include o gamă largă de activități și interese, de la artă și literatură la costuming și convenții.

  • Origini: Fenomenul furry a început să prindă contur în anii 1980, fiind influențat de diverse forme de media, cum ar fi desene animate, benzi desenate și jocuri video, care prezentau animale antropomorfizate.
  • Dezvoltare: Comunitatea a crescut semnificativ datorită internetului, care a facilitat interacțiunile și schimbul de artă, povești și idei între membrii săi. Forumurile și platformele sociale au jucat un rol esențial în consolidarea subculturii.

Activități

  • Artă și Literatură: O parte semnificativă a comunității este implicată în crearea și consumul de artă și literatură furry. Aceasta include desene, picturi, benzi desenate, povești și romane care prezintă personaje animale antropomorfizate.
  • Costuming (Fursuiting): Mulți membri ai comunității participă la evenimente și convenții purtând costume complexe, numite "fursuits", care reprezintă personajele lor furry.
  • Convenții: Evenimente precum Anthrocon, Midwest FurFest și Eurofurence adună mii de participanți anual, oferind o platformă pentru socializare, schimb cultural și prezentări artistice.

Identitate

  • Personaje (Fursonas): Mulți furry își creează un alter-ego, numit "fursona", care reprezintă o versiune idealizată sau fictivă a lor în formă animală. Aceste fursonas sunt adesea detaliate în artă și povestiri.
  • Comunitate: Comunitatea furry este adesea descrisă ca fiind inclusivă și susținătoare, oferind un spațiu pentru exprimare personală și creativă. Aceasta include forumuri online, grupuri de socializare și evenimente live.

Deși majoritatea membrilor comunității sunt implicați în activități artistice și sociale necontroversate, au existat cazuri izolate care au atras atenția negativă.

De exemplu, în urmă cu două luni, oamenii dintr-un parc pentru copii din Arad au fost șocați de o tânără care se credea pisică, se plimba în patru labe şi încerca să atace câinii din zonă.

 

×
Subiecte în articol: furry şcoli elevi animale