Acum ne vor în Schengen? „Made in Romania” a ajuns în vestiarul austriecilor de la Sturm Graz. Video - Playsport

Acum ne vor în Schengen? „Made in Romania” a ajuns în vestiarul austriecilor de la Sturm Graz. Video

Alex Matei 05.05.2024, 22:21
Acum ne vor în Schengen? „Made in Romania” a ajuns în vestiarul austriecilor de la Sturm Graz. Video

Maneaua „Made in Romania” a devenit oficial hit internațional. După ce jucătorii Interului au folosit-o pentru a celebra titlul cucerit în Serie A, acum a ajuns direct în Austria.

Mai exact, în vestiarul celor de la Sturm Graz. Stă mărturie videoclipul publicat chiar pe paginile oficiale de social media ale clubului.

„Made in Romania” a ajuns în Austria. Show în vestiarul lui Sturm Graz

Sturm Graz a cucerit Cupa Austriei pentru al doilea an consecutiv după o finală spectaculoasă câștigată chiar în fața lui Rapid Viena. Succesul a fost cu atât mai răsunător cu cât marea rivală a și condus la pauză, în urma golului marcat de Matthias Seidl în minutul 43.

La doar cinci minute distanță de fluierul de start al reprizei secunde, autogolul lui Leopold Querfeld a readus echilibrul pe tabelă. Reușita care a stabilit scorul final, 2-1, i-a aparținut lui Tomi Horvat. Acesta a punctat în minutul 81, aducându-i lui Sturm cea de-a șaptea Cupă din istorie.

Evident, după fluierul final a început petrecerea. Jucătorii au celebrat minute bune alături de suporteri, apoi au primit trofeul și au mers în vestiar, unde a răsunat maneaua românească.

@sksturmofficial Partystimmung in der Kabine! 🥳#sturmgraz #madeinromania ♬ original sound – ThatsJFooty

Pe de altă parte, fericirea va fi deplină doar dacă formația antrenată de Christian Ilzer va reuși eventul. Deocamdată ocupă prima poziție, însă avansul față de principala urmăritoare, Salzburg, e destul de fragil: trei puncte.

Reacția lui Ionuț Cercel după ce maneaua sa a cucerit Europa

Nici Ionuț Cercel nu a rămas indiferent la aflarea veștii că maneaua „Made in Romania” a întreținut atmosfera la petrecerile de titlu ale unor echipe importante. Cel mai mult l-au bucurat imaginile cu jucătorii Interului.

„În urmă cu mulți ani melodia mea ‘Made in Romania’ începea cu ‘Pentru cei nu mă cunosc sunt Ionuț Cercel, băiatul lui Petrică Cercel’. Ăsta am fost, ăsta am rămas, ăsta voi fi toată viața mea cât voi trăi pe acest pământ.

Țin să mulțumesc pentru tot ce se întâmplă cu melodia asta ‘Made in Romania’. Echipa de fotbal Internazionale Milano a sărbătorit aseară, la ea în vestiar, câștigarea titlului. Nu prea le am cu fotbalul, eu sunt cu muzica și-atât. Dar e o mare bucurie în suflet pentru că știu cât de mare este această echipă! Nu pot decât să mă bucur că ei în vestiar s-au bucurat și-au dansat pe melodia mea, ‘Made in Romania’”, a transmis Ionuț Cercel prin intermediul rețelelor de socializare.

Urmăriți Playsport.ro și pe
winner logo

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB952212:949
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid901811:2229
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7FC Botosani942311:1125
8Dinamo Bucuresti924310:1225
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622