Opera „Legenda rândunicăi”, compusă de Vasile Alecsandri în anul 1874 la Mircești (Iași) și publicată în volumul „Legende și pasteluri” în 1875, este o creație dedicată doamnei Nyka Petre Grădișteanu. Alecsandri a considerat folclorul și istoria națională ca surse de inspirație nesfârșite și a ales să prelucreze motive din legendele populare românești, creând astfel un volum de legende care, alături de ciclul „Pasteluri”, reprezintă piatra de rezistență a liricii sale.
Textul „Legenda rândunicăi” relatează povestea metamorfozei unei tinere prințese care își abandonează veșmântul protector pentru a scăpa de iubirea Zburătorului. Într-un mod inedit, Alecsandri prelucrează un text folcloric și prezintă modul în care fata de împărat se transformă în floarea numită „Rochița rândunicii” pentru a scăpa de îmbrățișarea făpturii demonice. Opera începe cu un fragment dintr-un cântec popular, care reprezintă nucleul epic al întâmplării relatate de autor în versurile ce urmează. Poemul este structurat pe 4 secvențe ce prezintă copilăria, adolescența și devenirea spectaculoasă a fetei de împărat într-o vietate destinată spațiului celest.
În prima parte a textului, se prezintă frumoasa fată de împărat „Rândunică”, care primește în dar de la o zână o rochiță din raze vii, fiind avertizată să nu o dea niciodată jos și să se ferească de Zburător. Zâna îl descrie ca pe o făptură nestatornică, superficială și infidelă. În a doua parte a operei, se descrie perioada copilăriei și a adolescenței fetei, precum și prima întâlnire a acesteia cu Zburătorul, în care ființa demonică încearcă să o seducă. Fata de împărat îl respinge, ascultând de îndemnurile zânei.
A treia parte a legendei prezintă episodul în care fata merge la scăldat, iar Zburătorul fură rochița protectoare. Fata se transformă în rândunică și fuge în ceruri. Ultimul fragment al operei descrie cum rochița se transformă în floarea numită „Rochița rândunicii”.
Prin tema abordată, limbajul unic folosit și modul în care autorul prelucrează legenda populară, opera „Legenda rândunicăi” rămâne o capodoperă a literaturii române.