Pe vremea când întregul popor era obligat să contribuie la plata integrală a datoriei externe a României, comisă cu dobânzi mari de Ceaușescu (model pe care l-au copiat și aplicat cu mare „succes” Cîțu, Câciu și Boloș), produsele de larg consum se comercializau cu cartelă, în număr și cantitate limitate. Puteai sta la coadă, la alimentară, ore întregi și să nu mai găsești zahăr, ulei, făină, gaz lampant.Poate cei din generația mea nu își mai amintesc asta, dar mie mi-a reamintit mama, ieri acest obicei șocant al acelei vremi: Ca să cumperi gaz lampant (esențial în acea vreme în care românul de la țară avea „curent” doar două-trei ore pe zi, mai ales iarna) trebuia să aduci două – trei ouă… Pâine nu se prea făcea la mine, la țară, deci eram nevoiți să mergem la București. Am făcut asta de la vârsta 13 ani: mergeam cu IRTA până la Progresul și cu tramvaiul până la stația Luica, mă așezam la coadă la pâine de două-trei ori și, dacă vânzătoarea de la alimentară nu mă ginea din timp, reușeam să cumpăr patru-cinci pâini din două-trei cozi, după care o zbugheam înapoi la Progresul, ca să iau IRTA înapoi, acasă.
Sunt, de asemenea, convins că mulți din generația mea nu își prea mai amintesc, iar „generația Z” nu are de unde să știe, că nu scrie pe „insta” și nici nu-s filmulețe pe „tic toc”: Ceaușescu reușise deja să impună conceptul care azi se numește „orașul de 15 minute”. Minus internet of thinks (IoT) și 5G, desigur.
În jurul unor masive fabrici de mâncare, intitulate de oamenii de atunci „circurile foamei”, se construiau tot comerțul, școlile, locurile de promenadă, localurile de cultură și restaurantele sau chioșcurile de cartier. Oamenii muncii nu aveau (ne)voie să iasă din acel perimetru, așa cum noi, țăranii de la țară, nu aveam acces rezidențial la oraș. Oamenii erau legați de glie chiar dacă aveau „dăcii” – duminica se circula alternativ, când măsinile cu număr par, când cele cu număr impar. Ecologic, in stil comunist. Ca și în viitorul apropiat. Pe la 1985 deja ascensorul social nu mai funcționa. Circulația elitelor era oprită. Ce vedeți acum? Insistența pentru orașele de 15 minute, echivalentul cartierelor din jurul circurilor foamei. Alimentația rațională, pe bază de iarbă și insecte, echivalentul pâinii negre, al salamului cu soia și al parizerului din gheare de pui și copite de porc. Nota bene unu: odată cu trecerea la „economia de război”, atât de mult promovată de Macron, von der Leyen și Iohannis, achizițiile pe cartelă vor deveni regula și vor fi la vedere. Pecetea necesară operațiunilor de a vinde și cumpăra, adică un certificat „verde”, de vakseenat, portofelul digital (în construcție accelerată azi), amprenta de carbon care stabilește cât și ce anume NU mai e (ne)voie să consumi, este echivalentul buletinului de București. Ouăle pe care acum 40 de ani le dădeam vânzătorului de gaz lampant sunt, azi, datele cu caracter personal, frânturile din sufletul fiecăruia pe care trebuie să le punem pe tavă colectorilor – social media, mass media, banking system, insurance, healthcare system, streaming – ul tv, internetul, telefonia mobilă, companiile de utilități și, la final, Big Brother – ul global. Nu vă iartă nimeni, nu vă compensează nimeni cu gaz lampant pentru aceste „ouă” digitale, nu puteți evita colectarea, rămâneți fără bani și proprietăți dacă nu o faceți.
Dar, tocmai pentru că nu veți mai avea nimic, la fel ca în comunism, veți fi fost „fericiți”. Nota bene doi: războiul devine, pe zi ce trece, inevitabil, deci trebuie să știți că, printre altele, unele bunuri personale și unele produse ale voastre vor fi rechiziționate, pentru necesitățile „războiului sustenabil”. Dacă legea care e acum în „dezbatere” publică (vorba vine – e, de fapt, un „dialog” între generali și ong – urile militariste, care îi aplaudă pe generali, pe bani, desigur) intră în vigoare, Constituția, deci și drepturile și libertățile, este suspendată, iar conducerea țării trece la generali, care o vor putea delega militarilor străini, că doar așa se instaurează „ordinea liberală mondială bazată pe reguli”.
Lasă un răspuns