În condițiile în care în ultimul timp nu am urmărit decât thrillere cu iz horror și citesc „Mr Mercedes” de Stephen King, să urmăresc un film precum “Strigă-mă pe numele tău” („ Call Me By Your Name“, 2017) și să-mi mai și placă e o mare realizare. Mărturisesc că e un film după vizionarea căruia m-am simțit vinovată.
Familia evreică a unui arheolog își petrece vara în Italia, prin anii 1980. Este o familie de oameni culți, citiți, care vorbesc în engleză, franceză, italiană și germană. Băiatul familiei, de 17 ani, prinde un interes ce-i pare ciudat față de stagiarul ce-i ajută tatăl pentru niște studii. Relația lor avansează în acea vară, cei doi devenind iubiți. (da, știu) Amândoi sunt implicați în relații firești cu femei, dar… uite că se întâmplă.
Ce e remarcabil la filmul acesta? Abia după ce l-am vizionat și am citit despre modul de realizare, am înțeles de ce mi-a plăcut atât de mult. Este un film realizat pe peliculă. Auzi clar sunete de păsări, apa clipocește tare, nodul din gât înghițit cu greutate face zgomot, târșâitul papucilor, sărutul înecat în umezeală, scârțâitul decrepit al ușilor și treptelor, chiar și căderea de la înălțime a urinei în vasul de toaletă, ori scobirea unei piersici într-un mod nu tocmai decent. Felul în care actorul Timothée Chalamet (Paul Atreides din „Dune”) îl interpretează pe tânărul înamorat e magistral.
Pe parcursul filmului am spus de multe ori cu glas tare „ce bine joacă”. Nu vă opriți la ideea „a, e cu gay”, pentru că filmul e mai mult de atât. Felul în care tânărul se implică în această aventură de o vară e copleșitor. Îl copleșește pe el, și ne prinde și pe noi, spectatorii.
Sunetele filmului cad erotic. Da, erotic. Nu știu de ce am avut senzația asta pe parcursul întregului filmul. Poate pentru că toate zgomotele sunt pregnante la modul că le resimți pe piele, sub formă de fiori.
Filmul nu este realizat într-o manieră care să dezguste, ba, dimpotrivă aș spune. Felul în care tatăl băiatului îi mărturisește acestuia că și-a dat seama că a fost mai mult decât prietenie între fiul său și acel stagiar, dar, mai ales, aprobarea și sfatul de a nu-și înăbuși sentimentele mi s-au părut atât de firești, de naturale și de luat în seamă, încât am oprit la un moment dat vizionarea filmului ca să cuget.
Este un film intens. Te face să simți, să respiri miros de piersici și să te eliberezi.
Pe HBO Max.
Adaug aici câteva rânduri desprinse din film:
„Rupem atât de mult din noi pentru a ne vindeca mai repede, încât dăm faliment la 30 de ani. Și avem tot mai puțin de oferit, la fiecare relație cu cineva nou. Dar să te convingi că nu ai sentimente ca să nu simți nimic, ce pierdere… Cum îți trăiești viața, e treaba ta. Doar ține minte: inimile și trupurile ne sunt oferite o singură dată. (…) Și până să realizezi, inima ți-a obosit. Cât despre trup, vine un moment când nu se mai uită nimeni la el, darămite să vrea să se apropie de el… Acum simți durere, tristețe. Nu le înăbuși. Căci odată cu ele, vei înăbuși și bucuria pe care ai simțit-o.”
Citiți și Orbitoarea lumină a pasiunii – Call Me By Your Name
Guest Post by Clara Marinescu
Citiţi şi
Nu toate relațiile sunt menite să devină căsnicii
Povestea finalului. Pentru că și acesta are meritele lui
Noi, cei născuți înainte sau imediat dupa comunism
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
