FESTIVAL | Brașov Jazz & Blues Festival #PesteTotInBrasov • Viața Orașului • Zile și Nopți
Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 11/05/2024
Viața Orașului Festival Muzică

FESTIVAL | Brașov Jazz & Blues Festival #PesteTotInBrasov

Adina Chirvasă De Adina Chirvasă
Comentarii FESTIVAL | Brașov Jazz & Blues Festival #PesteTotInBrasov Share FESTIVAL | Brașov Jazz & Blues Festival #PesteTotInBrasov
Brașov Jazz & Blues Festival


Brașov Jazz & Blues Festival #PesteTotInBrasov

Cel mai mare festival urban de gen din România ne invită din nou, între 15 și 18 august, în multiversul Jazz & Blues, o lume plină de culoare şi spirit ludic, în care oricine e binevenit, de la mic la mare, în care fiecare artist scrie o poveste în stilul personal și fiecare moment devine o amintire de preț pentru suflet!

Ca și în anii precedenți, la ediția din 2024, festivalul va avea mai multe scene, dispuse în mai multe zone de interes ale orașului:

– Piața Sf. Ioan va găzdui din nou scena principală, pe care vor performa artiști internaționali a căror valoare le oferă un loc în istoria muzicii contemporane,

– Piața Sfatului devine epicentrul artiștilor locali,

– Parcul Central Nicolae Titulescu se transformă, pe timpul festivalului, în „Parcul Muzical”, cu două scene, plus ateliere muzicale și filme pentru copii,

– Piața Brassai dobândește caracter de cinematograf în aer liber, unde vor fi difuzate diverse filme muzicale, multe dintre ele cu caracter inedit,

– iar Cartierul Coresi – împreună cu Coresi Shopping Resort – se alătură poveștii festivalului și va propune locuitorilor din zonă concerte și activități tematice.

Deane’s Irish Pub & Grill și Juno Wine Garden, deja parteneri tradiționali ai festivalului, completează lista de scene pe care vor performa cei peste 100 de artiști din toate colțurile lumii.

Bilete sau abonamente la preț special, pe biletebrasov.ro

Pentru cei încă indeciși, lăsăm aici doar câteva dintre motivele pentru care Brașov Jazz & Blues Festival #12 este un „must”:

Brașov Jazz & Blues Festival

Concertul susținut în premieră în România de către Sugar Ray & The Bluetones feat. Rusty Zinn (SUA) este, fără îndoială, un eveniment muzical live care nu trebuie ratat în 2024. Nominalizat de trei ori la Grammy şi de peste 20 de ori la Blues Awards, vocalistul şi interpretul la muzicuţă Sugar Ray Norcia va concerta la Braşov în compania trupei sale, The Bluetones, ai căror componenți sunt brand-uri artistice în sine, indiferent dacă ne gândim că basistul „Mudcat” Ward a cântat cu Eric Clapton, Keith Richards şi Levon Helm, sau că bateristul Neil Gouvin a înregistrat cu John Hammond Jr. şi Otis Grand.

Brașov Jazz & Blues Festival

Multiplul nominalizat şi premiat la Blues Music Awards, virtuozul chitarist Monster Mike Welch (SUA), deja un veteran al scenei internaționale de blues, va concerta de asemenea în premieră în România, în cadrul Brașov Jazz & Blues Festival. Considerat unul dintre cei mai talentați chitariști de blues ai generației sale, Monster Mike Welch a fost invitatul lui Joe Bonamassa, alături de care a cântat în concertul din Massachusetts, în noiembrie 2023.

Brașov Jazz & Blues Festival

Carismatica Ana Carla Maza (Spania), considerată de către publicaţia Les dérnieres nouvelles de Jazz, „o veritabilă divă a momentului”, va aduce sunetele afro-cubaneze ale anilor 1950 pe scena festivalului.

Un alt motiv pentru care să vă decideți mai repede este faptul că în acest moment, biletele și abonamentele au preț special de presale și sunt disponibile pe biletebrasov.ro.

Line-up Piața Sf. Ioan:

Joi, 15 august

Brașov Jazz & Blues Festival

Sharrie Williams (SUA)

Brașov Jazz & Blues Festival

King King (Marea Britanie)


Vineri, 16 august

Brașov Jazz & Blues Festival

Markus Stockhausen Group (Germania)

Brașov Jazz & Blues Festival

Ana Carla Maza (Spania)


Sâmbătă, 17 august

Brașov Jazz & Blues Festival

Black Cat Biscuit (Belgia)

Brașov Jazz & Blues Festival

Sugar Ray & The Bluetones feat. Rusty Zinn (SUA)


Duminică, 18 august

Brașov Jazz & Blues Festival

Umberto Porcaro Band (Italia)

Brașov Jazz & Blues Festival

Monster Mike Welch (SUA)

Ne vedem în fața scenei #PesteTotInBrasov!

Citește mai multe articole din MUZICĂ.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută