La început, a fost drumul unei vechi familii, cea a serdarului Mogoş, și pornea de la moșia lui, loc care poartă și azi numele Mogoşoaia.
Numele vechi al Căii Victoriei este Podul Mogoșoaiei, o referire la momentul când domnitorul Constantin Brâncoveanu a achiziționat satul Mogoșoaia și a construit un drum direct către palatul său, ridicat în 1692.
Pe toată lungimea străzii erau puse bârne groase de stejar, numite „podini", lungi de 8 metri. Erau asezate transversal și prinse la capât cu bârne, numite „urși". Așa zisele „poduri" aveau șanțuri adânci pe margini, pentru a facilita scurgerea ușoară a apei de ploaie, însă acest sistem avea și un inconvenient. Sub aceste bârne se aduna de cele mai multe ori noroi, iar de dese ori câte un nefericit trecător ajungea să alunece și să se scufunde până la brâu în mizerie. Scriitorul Nicolae Filimon spunea că: „A umbla pe aceste poduri era o adevărată tortură. Fără veste te simți cufundat deodată în noroi și te mai alegi și cu o mână scrântită sau cu un picior frânt."
Citește, pe B365.ro, când și cum s-a transformat Podul Mogoșoaiei în Calea Victoriei.
