Opera Naţională Bucureşti: Musicalul 'Shrek' - premieră, pe 8 şi 9 iunie, la Sala Palatului | AGERPRES • Actualizează lumea.
Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Shrek, una dintre cele mai faimoase şi emoţionante poveşti din toate timpurile, câştigătoare a Premiului Oscar pentru cel mai bun film animat, va fi prezentat, în premieră în România, sub forma musicalului cu acelaşi nume, pe scena Sălii Palatului, pe 8 şi 9 iunie.

Spectacolul este produs de Opera Naţională Bucureşti şi Musicals.ro, aceeaşi echipă din spatele altor producţii de succes precum "Fantoma de la Operă", "Mamma Mia" şi "My Fair Lady", precizează organizatorii, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Din distribuţie fac parte artişti consacraţi precum Horia Brenciu şi Dan Helciug, care vor intepreta rolul căpcăunului morocănos, dar simpatic, alături de Oana Laura Gabriela şi Bianca Purcărea în rolul Fionei, Adrian Nour (Măgăruşul), Julie Mayaya (Dragoniţa), Andrei Petre şi Ernest Fazekaş (Lord Farquuad).

Regia este semnată de Răzvan Ioan Dincă, muzică - Jeanine Tesori, libret - David Lindsay-Abaire, dirijor - Daniel Jinga, scenograf decor şi costume - Gary McCann, coregraf - Violeta Dincă, regizor secund - Raluca Popa, coregraf secund - Florin Tănase, traducerea şi adaptarea - Ernest Fazekas, sighting designer - Daniel Klinger şi video designer - Vali Chincişan.

"Shrek - musicalul va avea parte de scenografii dinamice, costume elaborate, coregrafii cu personalitate, efecte de scenă, lumini şi video care vor da spectacolului un aer actual, dar şi o estetică relevantă lumii digitale a secolului nostru. Shrek este un spectacol destinat întregii familii, care vă va amuza, vă va surprinde, dar în acelaşi timp care invită la introspecţie şi explorarea propriilor emoţii. Este un spectacol despre prietenie şi despre diferenţa dintre aparenţă şi esenţă, o metaforă a transformărilor prin care trece umanitatea, practic o nouă reafirmare a poveştilor copilăriei noastre", precizează sursa citată.

Shrek va avea o durată de trei ore, cu pauză, având la bază filmul animat cu acelaşi nume produs de DreamWorks Animation şi cartea lui William Steig. Musicalul Shrek a fost produs iniţial pe Broadway de DreamWorks Theatricals şi Neal Stree Productions.

Vârsta minimă recomandată pentru spectacol este de opt ani.

Biletele sunt puse în vânzare în reţeaua IaBilet.ro, Bilet.ro şi pe site-ul Operei Naţionale Bucureşti (https://tickets.operanb.ro/shrek-musicalul), şi pornesc de la 260 lei.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.