După plâns [1]
Cristian Fulaș, După plâns (roman), ed. a II-a, Ed. Polirom, Iași, 2019, 252 p.
*
Primirea buletinelor, p. 7. Fulgii plopilor, p. 8. Țigări la 13 ani, p. 8. Dozatoarele și viața din Caracal, p. 8. „Cel care a pus fabrica de pâine pe Strada Foamei și cimitirul pe Strada Învierii e un biet începător”, p. 9. Însă lucrurile au sens! Fabrica de pâine trebuie să astupe foamea oamenilor, iar Cimitirul e pe strada învierii, pentru că toți cei din Cimitir vor învia la învierea cea de obște.
Filmele porno și primul computer, p. 10. Apariția cu sâni, p. 11. Biță le dă să bea, p. 12. Primul rom băut la crâșmă, p. 13. Începe prima beție, p. 13, și ajung la Școală beți, p. 16. Romanul fără viitor, p. 19. Reapare nea Lică, p. 20, din romanul anterior. Pentru că e o continuare a lui Fâșii de rușine.
„ochii lui se așază liniștiți pe lucruri”, p. 21; două versuri de la Nazim Hikmet[1], p. 22. Va locui în cabana Adriana, p. 22. Cei care se îngrijesc de complexul hotelier au fost și ei dependenți, p. 25.
Și din nou intră în scenă tăcerea: „O tăcere ne ascunde [pe] unii de ceilalți”, p. 26. Definește prietenia ca cel mai simplu sentiment, p. 28.
„văd în recuperare o chestiune hidoasă. O hidră. Ceva ce mă devorează de viu”, p. 28; și e din nou într-o vale, p. 29, ca în Ioșca. Vrea să sculpteze cele două mâini: una dinspre cer și alta dinspre pământ, p. 34. Cei care se vindecă de patima băuturii nu sunt crezuți pe cuvânt, p. 38. Este enervat pentru că a fost sfătuit cum să dea cu pensula, p. 41.
Asemănarea dintre vopsire și traducere: lucrul la rând, cu metodă, p. 42. „Viitorul nu e nimic altceva decât o succesiune de uși”, p. 42. / The future is nothing else than a succession of doors. De uși care ți se tot deschid pe măsură ce înaintezi în vârstă.
Viitorul e o formă continuă de prezent, p. 43. Mirosirea vopselei, p. 43. Pe care eu o fac mereu și când pictez și când e vorba de a cumpăra sau de a mânca ceva. Pentru că mirosul face parte din pictură, dar și din mâncare.
Autoironie, p. 44; „ochii mei sunt un tomnatic mormânt plin de înfloriri”, p. 44; voci din trecut, p. 44-46. Se droghează cu mirosul de baiț, p. 46-47. De ce ne cramponăm de amintirile noastre?, p. 47. Pentru că ele sunt fapte ale conștiinței noastre și nu amintiri impersonale. Unde a citit: „În fiecare moleculă de ADN avem un număr de atomi egal cu numărul de stele din galaxia noastră”, p. 48? Caută ideea bună pentru viața lui, p. 48.
Romanul îl va include pe autor în memoria colectivă, p. 49. „Fiecare cuvânt e un nod, fiecare fațetă e o frază”, p. 50. Consideră că psihoza e boala literară, p. 50. În p. 51 are o definiție materialistă a sufletului: „sufletul nu este nimic altceva decât totalitatea atomilor dintr‑o anumită moleculă, unică pentru fiecare persoană”.
Corul tăcut, p. 52; se întoarce la romanul lui din laptop și scrie, p. 53-55. Își ascute uneltele pentru a sculpta, p. 55. Consideră că jurnalul se ocupă cu ratarea noastră, p. 56. „Un concert în sictir bemol”, p. 57; primește un card bancar și un smartphone de la doi colegi de terapie, p. 58-59. Îl enervează că nu au încredere în el, p. 59. „Singura dovadă a faptului că istoria a existat vreodată e prezentul. Doar că ne chinuim degeaba, prezentul e mereu la fel”, p. 60.
Cerșetorul rușinat, p. 61; tot ce scrie, scrie cu referire la sine, p. 62; începe să scrie Cerșetorul rușinos, p. 62. Amuzant, p. 63; amintește de Maslow[2], p. 64. Primește bani de la Ramza, p. 64. Și după ce îi pleacă cei doi prieteni, el scrie: „Acum doar liniștea mai stă cu mine, mi‑au rămas liniștea și noaptea, ca de obicei. Singurele mele prietene statornice. Liniștea și noaptea, singurele lucruri care nu amenință în lumea asta”, p. 64. Se simte un paria, un cerșetor, p. 64.
[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nâzım_Hikmet_Ran.